Ordonanţa buclucaşă şi cuiul lui Pepelea

Sub raport doctrinar-ideologic, politica partidelor româneşti nu depăşeşte genunchiul broaştei: politicienii, mai toţi, nu reuşesc să vadă şi să treacă dincolo de propriul gard şi de hotarul partidului, iar atunci când îndrăzneala şi tupeul îi dau afară din casă, aplică lecţia învăţată de la întâiul(?) şmecher român, Pepelea: acesta îşi vinde casa, a se citi cariera politică, unuia cu mulţi bani, dar îşi păstrează proprietatea asupra unui banal cui în care să-şi atârne căciula, a se citi soarta sa de om politic.

Nu altfel se întâmplă lucrurile în anul de graţie 2019: viitorul politic al câtorva zeci de politicaştri cu acces la haznaua cu parale a ţării se agaţă de o ordonanţă de urgenţă buclucaşă, făcătoare de minuni eliberatoare, pe care ar da-o imediat, dacă nu s-ar teme de consecinţele legate de viitorul României şi de răzbunarea populaţiei. Intenţia de a o da a fost ascunsă sub o avalanşă de manipulări grosiere precum: cică se urmăreşte reformarea Justiţiei, iar abuzurile DNA, ale statului paralel şi ale binomului nu mai pot fi tolerate… Europa are şi ea hibele ei şi să ne mai scutească!

Stratagema nu a ţinut. Imediat ce au dat ordonanţa „noaptea ca hoţii”, lumea s-a răsculat, a ieşit în stradă cu sutele de mii, iar măreţii strategi şi-au retras ordonanţa. De atunci îşi tot pregătesc un moment propice, numai că între timp Opoziţia, comisarii europeni, Parlamentul European, ambasadele statelor partenere s-au trezit şi au pus piciorul în prag: nu respectaţi independenţa Justiţiei şi statul de drept ca în toate ţările democratice şi civilizate, pierdeţi banii de la UE şi vă treziţi cu „nucleara” (art. 7). Şi aşa a apărut în capul unui pesedist revoluţionar ideea RoExit.

Iar în acest moment orice urmă de şmecherie tipic dâmboviţeană din partea diriguitorilor înseamnă o responsabilitate uriaşă şi consecinţe greu de prevăzut. Nu cred că îşi va mai asuma cineva riscul, chiar dacă se va încerca scoaterea castanelor din foc cu mâna Curţii Constituţionale (ori a Parlamentului), ceea ce va duce la schimbarea din temelii a respectivei instituţii. Căci Puterea nu e veşnică şi fără dreptate şi adevăr naţiunile pier.

Evident, nu doctrina partidului dedicată maselor în suferinţă, ci învăţăturile şmecherului Pepelea le-a urmat cu mare succes şi măreţul lider al României, Liviu Dragnea: fiind pe val, poporul pesedist l-a votat membru cu membru ca preşedinte al PSD, iar dacă va trebui schimbat cândva, mare dandana va ieşi! Căci va trebui să se apeleze din nou la votul fiecărui pesedist, iar, între timp, unii s-au mutat la cele veşnice. Oare cine se va duce cu urna roşie între cazanele cu smoală şi, mai ştii, în câmp cu verdeaţă?

Şi, acum, o surpriză de proporţii: rectorul celei mai vechi universităţi româneşti, Tudorel Toader, ditai ministru al Justiţiei, şi-a agăţat şi el căciula în cuiul lui Pepelea, a se citi buclucaşa ordonanţă. Ba o dădea, ba nu mai era urgenţă, ceea ce i-a băgat în sperieţi pe politicienii care au dosare penale aflate pe rol la tribunal. Iar leac de sperietură se va căuta „până la capăt” fiindcă „pot”. Între timp, a rămas şi rectorul fără cui.

Acum se strofocă toţi să scape de pedeapsa legii fără să se gândească o clipă că, aşa cum schimbă ei după interese proprii legislaţia, la fel o vor schimba şi cei ce vor veni după scapeţi, dar legea tot se va înfăptui până la urmă. Ei, bine, pentru faza aceasta învăţăturile celebrului Pepelea nu mai sunt valabile. În această situaţie ar trebui să caute sfat la alţi „înţelepţi”: la alde Udrea, Bica, Mazăre, Ghiţă… să afle cum au procedat ei că au scăpat şi cu libertatea, şi cu banii, atât cât s-o ducă precum nababii şi să lase şi nepoţilor. A se înţelege, fiecare bănuţ din afaceri cinstite şi moşteniri de la mătuşi bogate ca acelea.

Nu ştiu ce vor alege, dar vremea ordonanţei buclucaşe a cam trecut, iar Pepelea nu vine cu alte şmecherii. Cât despre ceilalţi şmecheri adăpostiţi de justiţie prin paradisuri binevoitoare cine mai poate susţine că vor mai reveni vreodată „la butoane”? Nu mai bine s-ar apuca de scris memoriile?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: