Micii şi talentaţii pictori ai „Penelului fermecat” au fost premiaţi

Vernisajul expoziţiei „Personaje legendare şi scene de istorie prin ochi de copil”, organizat în cadrul Concursului naţional de creaţie plastică pentru preşcolari „Penelul Fermecat”, ediţia a XIV-a, etapa naţională, s-a desfăşurat vineri, 19 aprilie a.c., începând cu ora 12, la Muzeul Bucovinei Suceava.

„Tema expoziţiei şi a concursului, culorile în tonuri şi nuanţe nebănuite, oferite de exponate, s-au dorit – şi au şi reuşit – a oferi privitorilor oportunitatea de a celebra istoria poporului român, văzută, într-un mod sincer şi inocent, prin ochi de copil” am aflat de la prof. Maria Matei, directoarea GPP „Gulliver” şi membră a echipei de organizare.

Expoziţia a cuprins 232 lucrări ale preşcolarilor cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani, din grupele mijlocie şi mare, din judeţele Suceava, Teleorman, Botoşani, Mureş şi Cluj, structurate în patru secţiuni: desen/pictură – 134 lucrări, grafică – 43 lucrări, modelaj – 39 lucrări, mozaic – 16 lucrări.

Juriul a acordat 265 de premii, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă, astfel: patru mari premii pentru fiecare dintre cele patru secţiuni, 108 premii I, 72 premii II, 45 premii III. De remarcat că 33 de lucrări care au obţinut premiul I şi II, au primit şi premii speciale pentru originalitate, compoziţie, creativitate, mesaj şi culoare. Astfel, Marele Premiu „Penelul fermecat” pentru cea mai valoroasă creaţie plastică din cadrul secţiunii desen/pictură a fost primit de Miriam Clus, în vârstă de 5 ani, îndrumată de profesor pentru învăţământ preşcolar Rodica Marţîneac, de la GPN „Ţăndărică” Suceava; Marele Premiu „Penelul fermecat” pentru cea mai valoroasă creaţie plastică din cadrul secţiunii grafică a fost acordat Martinei Iavanovici, în vârstă de 6 ani, îndrumată de profesor pentru învăţământ preşcolar Anamaria Iliesi, de la GPP „Căsuţa piticilor” Gura Humorului; Marele Premiu „Micul Maestru” pentru cea mai valoroasă creaţie plastică din cadrul secţiunii modelaj a fost atribuit lui Rareş Chiseliciuc, în vârstă de 4 ani, îndrumat de profesor pentru învăţământ preşcolar Cristina Pîrghie, de la GPP „Luminiţa” Siret; Marele Premiu „Măiestrie şi Copilărie” pentru cea mai valoroasă creaţie plastică din cadrul secţiunii mozaic, a fost obţinut de Sofia Hrişcă, în vârstă de 6 ani, îndrumată de profesor pentru învăţământ preşcolar Iulieta Bradu, de la GPP „Căsuţa Piticilor” Câmpulung Moldovenesc. Trebuie evidenţiată prezenţa în concurs a preşcolarilor de la Grădiniţa Specială Fălticeni, care au obţinut trei premii I.

Vernisajul a fost succedat de festivitatea de premiere a celor mai bune exponate, alături de micii „pictori” fiind părinţii şi cadrele didactice îndrumătoare. (C.V.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: