Şofer încătuşat de poliţişti după o urmărire pe străzile Sucevei

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Moara, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan.

Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.20, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, ce acţiona pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism. Însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a continuat deplasarea până în parcarea unei unităţi de cult, unde a oprit autoturismul, a sărit gardul unei proprietăţi şi a ieşit în strada Aleea Jupiter, fiind ajuns, prins şi încătuşat de poliţişti.

Întrucât avea halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, dosar ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: