Aurul – dus şi întors

Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, în conferinţa săptămânală de presă, că adevărat scop al aducerii aurului în ţară de la Londra este legat de cine va aduce acest aur în ţară şi câte milioane va câştiga firma care se va ocupa de acest transfer.

 „Dragnea trage pentru Preşedinţia României şi de asta face ceea ce face. Numai populisme. Nu poţi să aduci acum aurul acasă. Avem idee cât ne costă să aducem aurul acasă? Şi-a pus cineva întrebarea cât costă să aduci aurul acasă?”, a spus Nechifor.

El a arătat că aurul nu va putea fi adus cu Atlassib sau cu altă firmă de transport, nici cu punga de rafie şi nici în cală la avion.

„Aurul îl aduci acasă pe multe milioane. Acolo m-aş duce, acolo aş săpa să văd ce firmă e în România abilitată să care aurul. Dacă o căutăm vom vedea că e în legătură cu Vâlcov, cu Dragnea, cu ceilalţi. Aceasta e afacerea. Că e la Londra sau la Bucureşti aurul, vă spun că dacă lor li se pare mai profitabil, îl duc şi înapoi. Deci îl aduc şi îl duc”, a spus deputatul Pro România.

El a arătat că nici nu vrea să se gândească la cât va costa transferul de la Londra la Bucureşti a 63 de tone de aur.

„Populismul lui Dragnea este foarte clar şi tot ce face Dragnea este cu scopul de a fi ales preşedinte, de a-şi muta toate problemele cinci ani, când vor fi prescrise”, a mai spus Nechifor.

Senatul a adoptat deja proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea prin care Banca Naţională a României este obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur ţinută în Londra, la Banca Angliei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: