Flash

Hai că astăzi „Crai nou” vă anunţă că v-a tras 8.000 de numere. Subsemnatul şi prietenul Dan T. Gürtesch cu „Okilă peste tot” al lui, plus alte articole, mai puţine. Dar tot intră acolo la „insectar”. La fel ca Ion Gâză (actualmente Drăguşanul), Mihai Ţânţar sau „frumosul în piele de tigru” Constantin Ştefuriuc. Despre Gheorghe Parascan, Victor Micu, Ion Mândrescu, Sava Bejinariu, Dumitru Vinţilă, Mircea Motrici, Dana Dominciuc sau Mugur Geu nici nu mai vorbesc. În fine, s-au perindat mulţi prin redacţie ca angajaţi sau colaboratori. În atâţia ani de zile nu îi mai reţin nici eu, nici Dan T. pe toţi. Să se ocupe de pomelnicul total dom’ director, că el e veteran. Dar să revin la politicile noastre. M-a distrat reacţia unui tânăr la o întrebare oarecum retorică a lui Livache Dragnea aflat „în vizită de lucru” la Dumbrăveni. Întreabă teleormăneanul: „ce am făcut noi pentru România”? La care băetanul a răspuns sincer: „nimic”. Doamne ce s-a enervat Livache! „Nimic eşti tu” i-a spus omului. Şi a trimis boudigarzii să scoată „nimicul” din sală. Dar şi mai tare m-a distrat nenea Ghiţă Flutur fost democrat, fost liberal, fost democrat-liberal şi din nou liberal. Bre ce l-a înfierat pe Dragnea… Ziceai că l-a înjurat pe el. Şi ce cuvinte pompoase şi ce mânie proletară… Bre nenea prezidentul şi de partid, şi de judeţ, dacă te lua pe domnia matale careva în tărbacă erai în stare să-i dai şi două palme la cum te cunosc, aşa măcar ai decenţa să-ţi vezi afacerile dumitale, iar dacă vrei să-ţi ataci foştii colegi fă-o în alt fel. Pute a campanie şi a politică ieftină de numa’- numa’. (COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: