Artista Doina Lavric-Parghel, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

„Mă pregătesc de ceva vreme pentru o întâlnire cu o clasă de liceeni din Suceava. Şi cu părinţii lor. Şi mă gândesc să le spun o poveste. Mai e, până atunci, aproape o lună de zile.

– Ei, şi ce mare lucru o poveste?

– Este… Pentru că vrei povestea să fie a ta, s-o spui tu, cu vocea ta, cu sufletul tău, cu mintea ta… Pentru că vrei să se întâlnească povestea ta cu poveştile celor care o ascultă, pentru că vrei ca povestea să meargă mai departe”, spunea într-o postare, pe blogul personal, artista Doina Lavric-Parghel.

Cu siguranţă se pregătea pentru întâlnirea ce a avut loc, marţi, 16 aprilie 2019, la orele prânzului, în aula Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava.

Prezentarea a fost făcută de către doamna profesor de limba şi literatura română Ana Buzincu. Dumneaei a motivat prezenţa artistei şi a invitaţilor, oferind mai întâi câteva detalii despre proiectul denumit „Dăruind readucem zâmbete”, proiect aflat în desfăşurare în anul şcolar în curs, împreună cu elevii claselor a X-a H, dirigintă prof. Ana Buzincu, şi a X-a B, dirigintă prof. Carmen-Lucia Şindilar.

„Evenimentul de astăzi este al treilea moment al proiectului nostru. Primul l-am organizat anul trecut, de Moş Nicolae, iar al doilea a fost pe 1 Martie, când copiii din clasele implicate în acţiune au oferit mărţişoare lucrate chiar de ei trecătorilor. Spectacolul de astăzi a fost a treia etapă a proiectului pe care l-am conceput şi a fost dedicat de colegii mai mari, colegilor mai mici din clasa a IX-a G, unde dirigintă este doamna profesoară Anca Maria Tronciu. Următoarea etapă va fi pe 1 iunie, de Ziua Copilului”.

Prin cântecele, scurtele povestiri şi ziceri memorabile despre dragoste, interpreta de muzică tradiţională românească a reuşit să ne transpună într-un timp de legendă. Am redescoperit tradiţii, valori şi sentimente româneşti, iar spaţiul intim al aulei colegiului a devenit locul privilegiat al unei întâlniri magice.

Femeia minunată a reuşit cu harul său divin, prin cântecele vechi şi mai noi interpretate impecabil şi frumuseţea poveştilor, să sensibilizeze inimile publicului numeros, format nu doar din elevi şi absolvenţi, ci şi din dascăli şi părinţi, care au lăsat totul pentru a petrece momente unice.

Prin acest tip de prestaţie Doina Lavric slujeşte folclorul autentic, creează un alt timp, cel nesfârşit, al legendei, cu curgerea sa lentă, în care este atras hipnotic spectatorul.

A amintit publicului mai în vârstă de preţioasele clipe din serile când părinţii puneau capăt treburilor de pe afară şi, înainte de a se retrage în casă, se aşezau cu toţii şi stăteau de vorbă, nu erau telefoane şi reţele de socializare.

„Era o linişte, o pace, o împăcare, o stare pe care n-o s-o uit niciodată…”, îşi aminteşte cu nostalgie artista.

Nu ştiu câţi dintre tinerii prezenţi au înţeles şi vor ţine seama de sfaturile primite, preţuind mai mult timpul, dar cu siguranţă se vor apropia mai mult de cei dragi în preajma sărbătorilor ce bat la uşă, în vacanţa ce îi va aduce în sânul familiei.

Aplauzele furtunoase şi privirea hipnotizantă a copiilor, ochii înlăcrimaţi ai celor mai vârstnici, dar şi cântecul fostei eleve a colegiului, Alexandra-Diana Dan din Putna, au demonstrat că povestea va continua.

Astfel, scopul celei de-a treia activităţi din cadrul proiectului „Dăruind readucem zâmbete”, numită „Povestea merge mai departe…”, a fost atins, după cum afirmă coordonatoarea, profesora Ana Buzincu.

„Ne-am gândit la o poveste altfel în zilele «Şcoala altfel» şi am invitat-o pe doamna Doina Lavric-Parghel. Iată că, într-un moment special, cum a fost acesta, dinaintea sărbătorilor pascale, dumneaei a adus în atenţia copiilor poveşti fermecătoare, şi care, totodată i-a îndemnat pe ei, dar şi pe noi, să reflectăm asupra soartei omului într-o formă sincretică, poveste şi muzică, laolaltă”, a precizat dumneaei. (Prof. înv. primar LIDIA LOREDANA SESERMAN)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: