DN 18 va avea strat de asfalt până în 10 mai

> Lucrarea ar urma să fie finalizată până în luna iulie

Constructorul modernizării Drumului Naţional 18 a dat asigurări, joi, la vizita ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, la Suceava, că lucrările vor fi finalizate până în luna iulie.

„Pe DN 18 se lucrează în ritm accelerat. Anticipăm că în iulie vor fi finalizate ambele loturi. Un lot îl vom termina la sfârşitul lunii mai, iar celălalt lot spre sfârşitul lunii iulie” a spus reprezentantul constructorului.

El a menţionat că intenţia firmei era ca până la sărbătorile pascale cel puţin pe zona locuită a comunei Ciocăneşti să se poată circula pe un strat de mixtură.

„Vremea ne-a dat peste cap, dar până în 10 mai anticipăm că pe DN 18 se va putea circula pe un strat de asfalt” a spus acesta.

Ministrul Transporturilor a spus că urmează să verifice stadiul lucrărilor pe acest drum. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: