Traficul de persoane şi exploatarea prin cerşetorie, pericole pentru sucevenii care pleacă peste graniţă

Victor Alexeev, secretarul de stat în cadrul Ministerului Românilor de Pretutindeni, a prezentat, în Suceava, obiectivele campaniei „Informare acasă! Siguranţă în lume!”.

La întâlnirea care a dat startul campaniei de informare din Bucovina au luat parte Silvia Boliacu, subprefectul judeţului, Marin Niţă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Cristian Cuciureanu, inspectorul şcolar general, precum şi reprezentanţi ai ANITP, AJOFM, ITM şi EURES.

La manifestare au fost prezenţi circa 300 de participanţi, directori de şcoli, profesori, studenţi şi elevi, care au aflat, direct de la experţi, despre metodele de prevenire, combatere şi stopare a fenomenelor de muncă la negru, trafic de persoane, de exploatare prin cerşetorie sau prin alte forme.

Victor Alexeev a deschis sesiunea de informare evidenţiind că România se află pe un trend economic ascendent, reprezentând o opţiune viabilă pentru orice investitor. Pe de altă parte, potrivit lui, eforturile administraţiei centrale de creare a condiţiilor optime de trai pentru toţi românii sunt puncte esenţiale de luat în considerare înaintea deciziei de plecare în străinătate.

Subprefectul Silvia Boliacu, ca şi vicepreşedintele CJ Marin Niţă, prin mesajele adresate, au încurajat tinerii să rămână acasă, subliniind că România are nevoie de oameni capabili care să contribuie la dezvoltarea economiei naţionale. Totodată, s-a amintit că în cadrul Consiliului Judeţean există un serviciu pentru sucevenii de peste graniţă, lor fiindu-le dedicată luna august. În acea perioadă este marcată „Luna diasporei”, pe această cale asigurându-se o „legătură constantă cu cei care vor să plece în afară, cât şi cu cei deja plecaţi”.

Campania „Informare acasă! Siguranţă în lume!” a continuat la Botoşani, în prezenţa a peste 100 de participanţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: