În cadrul proiectului Erasmus+ „Thinking Allowed: Teenage Students have their say on Human Rights”

Mobilitate cu elevii Liceului Tehnologic Mihai Eminescu Dumbrăveni

În perioada 4-10 aprilie a.c., o echipă formată din şase elevi de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, coordonată de director prof. Mihaela Apetrei, prof. Oana Pădurariu şi prof. Alexandra Sîrghi, a participat la ultima activitate transnaţională din cadrul proiectului de parteneriat strategic în domeniul educaţiei şcolare, Erasmus+ „Thinking Allowed: Teenage Students have their say on Human Rights”.

Echipele din România, Italia, Franţa, Spania s-au reunit la A’ Arsakeio Geniko Lykeio Psychikou, instituţia şcolară parteneră din Atena, Grecia, pentru a reflecta asupra libertăţii de exprimare în diferite domenii (sistemul constituţional, sistemul educaţional, artă, literatură, jurnalism şi mediul online) şi pentru a trage un semnal de alarmă asupra situaţiilor de încălcare a acestui drept fundamental.

Echipele naţionale au abordat aceste aspecte cu referire la contextul specific al fiecărei ţări, iar în timpul activităţilor transnaţionale din Grecia au reflectat împreună cu ceilalţi parteneri asupra diferenţelor şi similarităţilor. Elevii Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni au abordat restricţionarea libertăţii de exprimare în România din perioada comunistă, astfel încât artişti şi scriitori români ca Radu Gyr, Constantin Brâncuşi, Ana Blandiana, Matei Vişniec au devenit simboluri ale luptei pentru apărarea acestui drept în cultura românească. În acelaşi timp, elevii români au prezentat colegilor parteneri aspecte legate de contextul istoric al României înainte de Revoluţia din 1989, explicând modul în care restricţiile impuse de regimul comunist s-au manifestat în domeniile supuse analizei (educaţie, presă, cultură).

Proiectul final al fiecărei echipe transnaţionale (role-play, scenetă, dezbatere, expunere liberă) a constat în prezentarea unor concluzii pertinente asupra libertăţii de exprimare, în toate cele şase aspecte menţionate. Nume de artişti, jurnalişti, scriitori a căror libertate de exprimare a fost restricţionată şi care au luptat pentru exercitarea deplină a acestui drept, s-au făcut auzite în impunătoarea bibliotecă a instituţiei, care a găzduit mobilitatea.

În timpul activităţilor independente de realizare a proiectelor finale ale echipelor transnaţionale de elevi, profesorii au participat la cursul de formare „New web tools – New Pedagogies”, care a facilitat contactul cu noi tehnologii şi instrumente web ce pot fi utilizate în clasă, în cadrul activităţilor de predare-învăţare.

În afara activităţilor care au avut loc în incinta instituţiei gazdă, mobilitatea a cuprins şi activităţi culturale desfăşurate în locaţii cunoscute ca făcând parte din patrimoniul mondial.

Activitatea de lectură publică care a avut loc în Teatrul din Epidaur, monument din patrimoniul mondial UNESCO, a făcut să răsune, în limbile naţionale ale ţărilor partenere din proiect, fragmente literare reprezentative pentru tema mobilităţii.

Vizitarea Centrului de Studii Elenistice al Universităţii Harvard din Nafplio, prima capitală a Greciei independente, a constituit şi un prilej de a asista la o interesantă lecţie de istorie, realizată de partenerii gazdă.

Activităţile culturale propuse de organizatori au cuprins vizitarea Catedralei Mitropolitane din Atena, a Acropolei ateniene, cu monumentele sale celebre, Partenonul şi Erehteionul, a Muzeului Acropolis, a Agorei Antica, locuri încărcate de semnificaţie şi de istorie.

Aşadar, discutarea temei libertăţii de exprimare în însuşi leagănul democraţiei nu a fost deloc întâmplătoare, experienţa în sine a acestei mobilităţi având rolul de a-i îmbogăţit pe toţi participanţii, atât din punct de vedere educaţional, cât şi din punct de vedere cultural.

Colaborarea excelentă dintre elevii şi profesorii din cele cinci ţări partenere, primirea extrem de călduroasă într-un spaţiu de învăţământ generos şi cu o lungă tradiţie în educaţie, organizarea impecabilă a tuturor activităţilor au făcut ca această ultimă întâlnire transnaţională să fie una fructuoasă şi, în acelaşi timp, emoţionantă, fiecare dintre echipe exprimându-şi dorinţa de a continua, într-un fel sau altul, această experienţă şi după încheierea proiectului.

Prof. ALEXANDRA SÎRGHI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: