Putna

Trei tineri irakieni care au intrat ilegal în România au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră

Trei tineri irakieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii frontieră pe raza localităţii Putna.

Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, la sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava – ITPF Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Suceava – Secţia de Poliţie 4 Gălăneşti.

„Astfel, echipa mixtă a depistat pe raza localităţii Putna, judeţul Suceava, trei persoane care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele au vârste cuprinse între 17 ani şi 20 de ani şi provin din Irak” a spus comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan.

El a menţionat că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Conform acordului de readmisie, cei trei cetăţeni din Irak au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: