Gheorghe Flutur, după ce PSD pune creşterea turismului în Suceava în seama Guvernului:

PSD s-a ocupat doar de „turismul de promisiune”, cu CEx-uri făcute la Suceviţa

> Sucevenii îşi vor aminti doar cum Dragnea a primit papucii la intrarea în judeţ, atrage atenţia preşedintele PNL al administraţiei judeţene

 Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că PSD s-a ocupat doar de „turismul de promisiune”, după ce deputatul PSD Alexandru Rădulescu a susţinut că creşterea turismului în judeţul Suceava a fost o consecinţă a guvernării PSD – ALDE, care a mărit salariile, pensiile, bursele şcolare, ajutoarele sociale şi a acordat vouchere.

În replică, Gheorghe Flutur a spus că, după 7 ani de guvernare PSD, sucevenii îşi vor aminti cum Liviu Dragnea a primit papucii la Poiana Stampei.

„După aceşti 7 ani de PSD în judeţul Suceava cu ce vor rămâne oamenii în minte? Vor rămâne cu faptul că Dragnea a primit papucii undeva la intrare în Suceava, în urmă cu câţiva ani, şi cred că-i va mai primi odată” a spus Flutur.

El a arătat că PSD a inventat turismul de promisiune.

„Ei vorbesc de turism? Au făcut CEx de două ori la Suceviţa. Au făcut o nouă formă de turism: turismul de promisiune” a spus Gheorghe Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: