Obştenii arboreni au grijă de averea obştii

 Obştea de pădure Arbore îşi are originea pe la începutul secolului al XIX-lea, mai precis la 1818. Atunci dinastia austro-ungară i-a împroprietărit pe cei 519 capi de gospodărie din comuna Arbore cu câte 1,14 ha de teren cu vegetaţie forestieră. Pădurea noastră, în suprafaţă aproximativă de 600 ha, a intrat în proprietatea obştii de-abia în anul 2005, dar nu în totalitate, mai rămânând de „scos” de la autorităţi aproximativ 150 ha. Procedura de intrare în proprietate a fost foarte greoaie, cu multe, foarte multe tărăgănări din partea autorităţilor. Oare de ce?…

Acum, în conformitate cu prevederile statutului obştii, s-a desfăşurat adunarea generală anuală a acesteia. Din cele prezentate de Gheorghe Iliese, preşedintele obştii, a rezultat că obştenii au fost convocaţi de consilieri, aceştia trecând pe la casele lor; în plus, convocarea pentru adunarea generală s-a făcut cu o lună înainte, prin staţia de cablul tv din comună. Pentru ca adunarea să fie statutară, era necesar, conform aprobării adunării generale şi a statutului obştii, să fie prezenţi jumătate plus unu din proprietarii de pădure şi jumătate plus unu din suprafaţa de pădure avută de ei în proprietate. Nu s-a-ndeplinit decât condiţia a doua. Adunarea a avut loc.

Ordinea de zi a fost una de analiză: dare de seamă asupra activităţii desfăşurate în anul 2018, raportul comisiei de cenzori, discutarea şi aprobarea bugetului pentru anul 2019 şi discuţii.

Preşedintele Gheorghe Iliese a prezentat darea de seamă, din care am reţinut: convocarea obştenilor să se facă în alt mod; să se respecte programarea pentru ridicarea lemnului planificat; să se ia lemn şi de esenţă moale, nu numai cel de esenţă tare; s-a făcut planul de tăieri pentru perioada 2019-2029; cotizaţia datorată Ocolului Silvic Solca s-a mărit; s-a produs infestarea lemnului şi de aceea este de proastă calitate; cam o dată la 5 ani fiecare obştean va lua lemn de esenţă tare; s-au pregătit pentru exploatare opt partizi cu 3.251 mc, din care 841 vor fi de brad; exploatarea se va face cu 60-80 lei/mc, n-am făcut plantaţii deloc; se vor reface bornele şi semnele de hotar cu vecinii obştii; se vor definitiva actele obştii, pentru că sunt încă obşteni care nu şi-au demonstrat şi clarificat dreptul de proprietate. Pe parcursul prezentării dării de seamă, preşedintele a dialogat cu unii obşteni nemulţumiţi.

Raportorul comisiei de cenzori a arătat că absolut toate actele obştii întocmite în anul 2018 au fost întocmite legal. S-a prezentat avutul obştii pe categorii de mijloace de inventar. În bancă mai sunt disponibili 2375 lei, iar în casierie 1619 lei. S-au încasat 140.692 lei şi s-au făcut cheltuieli de 201.993 lei. A rezultat un total de venituri de 274.234 lei, realizându-se pentru obşte un profit de 79.000 lei. S-au prezentat cheltuielile, pe capitole, subcapitole. S-a prevăzut pentru anul 2019 un total venituri de 93.000 lei şi tot atâta la cheltuieli. S-a prezentat şi planificarea cheltuielilor pe capitole, subcapitole şi articole.

La discuţii s-au înscris patru obşteni, care-au ridicat mai multe probleme: distrugerea puieţilor de către unii oieri, care au stâne în apropierea pădurii noastre, existând pericol de uscare a tineretului plantat; să se dea tuturor obştenilor lemne de esenţă tare şi de esenţă moale, în mod echitabil; să dea cu toţii numărul de telefon mobil, pentru a putea fi convocaţi astfel la orice adunare; să se facă curăţenie în pădure. (fiecare vine, taie, încarcă lemnul gros, iar crengile rezultate sunt lăsate în pădure); drumurile croite în interiorul obştii noastre nu sunt întreţinute aşa cum ar trebui să facă un gospodar, doar obştea o gospodărim noi, nu vine altcineva ca să facă treaba noastră…

Obştenii au aprobat darea de seamă, raportul comisiei de revizie, precum şi prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019.

 prof. GH. DOLINSKI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: