Drumul de la comunism la globalizare are şi retur ?

  • note de lector

Istoria poate fi scrisă în multe feluri. Cel mai adesea însă este o relatare despre figuri carismatice – conducători, eroi – şi momente decisive în devenirea comunităţilor sau a omenirii în ansamblu. Despre cei care chiar fac istorie, pentru că o trăiesc pe propria lor piele – cei mulţi, mase, popoare, revoluţionari, etc. – istoria nu ne spune mare lucru.

Este, fără îndoială, meritul volumului „De la comunism la globalizare şi înapoi?” de a propune o perspectivă asupra evenimentelor pe care le trăim din partea unuia dintre „cei mulţi”, perspectivă care angajează trăiri şi întâmplări, poate mai puţin spectaculare, dar nu mai puţin semnificative pentru a ne releva prezenţa noastră în istorie.

Cu ani în urmă, profesorul sucevean de istorie Vasile Constantin Boghian ne surprindea cu o interogaţie serioasă şi convingătoare, deşi în registru uşor mucalit, asupra sufletului românesc, raportându-ne la două figuri arhetipale ale culturii noastre populare, Păcală şi Mioriţa. Cartea „Românii între Păcală şi Mioriţa” a fost bine primită de cititori şi de critica de specialitate nu numai în ţară, ci şi în străinătate.

Acum, după mai bine de un deceniu, autorul revine cu o selecţie de teme despre problemele cu care se confruntă lumea contemporană, puse sub semnul ipoteticului drum de la comunism la globalizare şi retur. Cu aceeaşi preocupare explicită: de a fixa locul şi sensul vieţii noastre, ca români, în această lume.

Continuitatea abordărilor ideatice este de remarcat şi de apreciat. Şi în această carte, Vasile Boghian urmăreşte surprinderea specificului românesc al fiinţei, de această dată folosind ca pretext analiza situaţiei internaţionale în contextul globalizării şi al afirmării unor inedite şi agresive tendinţe neo-marxiste.

Chiar şi atunci când pare a reflecta asupra mult mediatizatului slogan asumat de preşedintele Donald Trump „America First”, întrebarea care se insinuează în subtext este clară: „Noi când o să punem România măcar pe acelaşi plan cu statele partenere în diversele alianţe la care, cu entuziasm, participăm?”.

În egală măsură, capitolele următoare pun în ecuaţie România în relaţie cu lumea, occidentală sau internaţională: Creştinismul ortodox şi globalizarea religiilor; psihologia şi istoria în sistemul social românesc; identitatea românească în context european; munca la români şi occidentali, de ce fură românul şi de ce fură occidentalul; percepţie şi realitate despre suceveni; românii, între supravieţuire şi fericire consumeristă.

În întregul său, volumul se constituie ca o realizare interesantă şi incitantă pentru cititor, care se va regăsi aici cu propriile întrebări, cu spusele şi, mai ales, nespusele sale sufleteşti, încât textul se recomandă ca o lectură profitabilă pentru toţi cei cărora nu le este indiferentă condiţia noastră umană şi situarea noastră, ca români, în lume.

Lucrarea câştigă în valoare şi, desigur, în prestanţă, prin cuvintele introductive ce aparţin unor specialişti recunoscuţi în istoria contemporană a României şi a lumii, profesorii universitari Gheorghe Onişoru şi Mihai Iacobescu.

 Prof. univ. S.T. MAXIM

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: