Traseul şoselei de centură a Sucevei a fost ales exclusiv pentru exproprieri de milioane de euro

 Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, deputat Pro România, a declarat, vineri, că traseul total impropriu ales pentru centura Sucevei a făcut ca acum să fie nevoie de 8000 de piloţi foraţi la 14 metri adâncime.

„E de câteva ori decât centura Sucevei. Mă întreb care a fost nemernicul care a decis traseul total impropriu” a spus Nechifor, care a menţionat că în mandatul său s-au finalizat 6 km din această şosea, dar că pentru „restul” a fost necesară reproiectarea.

Liderul sucevean al Pro România a arătat că atunci când primarul Ion Lungu spune că a trasat la pas traseul şoselei de centură a fost cam arogant, pentru că a încercat să-şi asume proiectul, dar că interesele au fost, în principal, financiare.

„Traseul pe care s-a ales această centură trecea prin foarte multe proprietăţi cu valoare extrem de scăzută, pentru că niciun om normal la cap nu şi-ar fi cumpărat pe râpele de la Hagigadar decât dacă ştia că se face centura. Am lista cu beneficiarii de multe milioane. Nici nu vă închipuiţi câte milioane de euro s-au luat de la statul român, pe banii noştri, pe acele exproprieri, pentru a putea trece acel teren din zona privată în zona publică” a spus Nechifor.

El a reamintit că în 2016 a dat de înţeles că avea informaţii că la acel moment centura se scufundase, „pentru că erau greşeli enorme care se vedeau cu ochiul liber” şi că erau 16 falii de forfecare, era şi un stâlp al Electrica în prag de prăbuşire.

Nechifor a mai spus că a asistat la discuţii cu CNAIR legate de reproiectarea pe puţini bani făcută din birou, din Bucureşti, iar cei din companie au fost nemulţumiţi şi au cerut un studiu suplimentar, cu date din teren.

„În baza acelor rapoarte se lucrează centura şi am rămas marcat că e vorba de 8000 de puţuri forate de adâncime” a spus Nechifor.

El a menţionat că la Ciprian Porumbescu drumul judeţean făcut în mandatul său are puţuri forate la adâncime, dar că e vorba despre câteva zeci de astfel de puţuri forate, la un drum cu o lungime de 5 km, comparabil cu ceea ce a rămas de finalizat la şoseaua de centură.

Cătălin Nechifor a mai spus că, în calitate de deputat, a încercat să obţină informaţii despre ceea ce s-a întâmplat la proiectul şoselei de centură a Sucevei, dar faptul că nu a găsit răspunsuri oficiale îl face să creadă că acolo e „o mafie completă”.

„Cert este că în loc de 200 de milioane centura costă 400 de milioane” a mai spus Nechifor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: