Delgaz Grid a demarat lucrările de consolidare a liniei electrice aeriene de înaltă tensiune din zona Aleea Sadoveanu din municipiul Iaşi

>Alimentarea cu energie a 9.000 de ieşeni a fost pusă în pericol din cauza unei alunecări de teren > 1,7 milioane de lei reprezintă investiţia companiei pentru lucrările de consolidare din zona staţiei de transformare Breazu

 Lucrările de stabilizare a terenului supus alunecărilor şi pe care se află amplasată staţia de transformare Breazu, precum şi a unui stâlp de înaltă tensiune, au început de câteva zile, fiind derulată o investiţie de amploare, pentru siguranţa alimentării cu energie a consumatorilor din nordul municipiului Iaşi. Este realizată o structură de sprijinire şi stabilizare a terenului afectat de alunecările de teren din această zonă, prin intermediul a 56 de piloţi foraţi la adâncimi considerabile.

În cadrul lucrărilor de consolidare se vor realiza măsurători topografice şi înclinometrice, precum şi măsurători dinamice ale vibraţiilor din timpul execuţiei. Vibraţiile transmise de utilajele de forat sunt captate prin intermediul unor traductori seismici, astfel încât să fie monitorizat potenţialul impact asupra construcţiilor din vecinătate.

Investiţia de peste 1,7 milioane de lei derulată de Delgaz Grid va fi finalizată în vara acestui an şi completează eforturile companiei pentru modernizarea sistemului energetic din Moldova. Numai anul trecut au fost investiţi peste 257 de milioane de lei, iar programele de investiţii vor continua şi în acest an pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: