Cezar's

Poveste în poveste

Analgezic (mioritic, gratuit şi total ecologic). O înjurătură serioasă, imediat după ce te loveşti, reduce sigur durerea cu 50%!

Blackberry. – Cum numesc moldovenii berea neagră? – Blackberry.

Cultura. „Cultura este singura biserică a omului ateu. Cultura e catedrala omului laic. Ea operează prin o sută de canale şi două pârghii: nădejdea şi autoritatea. Spuneam: cultura îl moşteneşte pe cultus, care nu mai are trecere absolută la gândirea desacralizată.” (Vasile Andru)

Electorală. M. Sadoveanu: „Administraţia tîrgului nostru a fost totdeauna plină de compătimire pentru colţul unde locuiesc. Şase ori şapte candidaţi guvernamentali au vărsat lacrimi în pulberile şi în rîpele sărmanei noastre uliţi şi, înduioşaţi, făgăduiau mahalagiilor şi lespezi de piatră, şi lumină, şi tot ce le poftea inima; iar după alegeri, poate tot din pricina aceloraşi simţăminte, aleşii noştri nu se mai arătau; le era groază de noi, le era milă şi ne socoteau, ori ne-ar fi dorit, depărtaţi la capătul pămîntului. Mergînd la primărie pentru a cere sprijinul administraţiei în chestiunea asfaltării străzii, protagonistul se izbeşte de rezistenţa consilierilor locali, doctori sau avocaţi, care cer întoarcerea la ordinea de zi, ordine pe care se aflau licitaţii publice şi furnituri pentru spital. Cu preţul unor înlesniri în privinţa furniturilor spitalului şi a licitaţiilor, primarul obţine în cele din urma suma cerută pentru asfaltarea străzii. La cîteva zile, apare pe stradă şi o echipă condusă de un inginer, începe să măsoare strada şi să bată ţăruşi. Apoi vin ploile care adîncesc noroaiele. Apoi cade guvernul şi se schimbă primarul. Apoi, la vreme de toamnă tîrzie, pe stradă apare o nouă echipă: «Mahalagii mei au început a privi cu uimire la patru oameni cari scurmau cu cazmalele şi cărau pămînt cu tărăboanţele, ici, colea, pe uliţa noastră. Un om în strae strîmte îşi făcea regulat apariţia la amiază, fuma o ţigară şi privea pe gînduri la cei patru oameni cu cazmalele şi tărăboanţele. Îngheţul şi viscolele iernii au întrerupt lucrările acestei avangarde a civilizaţiei”. Cu alte cuvinte, elitele de trecere, avangarda barbariei, iau povestea locuitorilor străzii şi nevoile lor reale şi le înscriu în propria lor poveste, le circumscriu propriilor nevoi de consum. Tehnica prin care microcosmosul micii uliţe e sacrificat maşinii politico-financiare care aspiră bani de la bugetul public e desăvîrşită.” (Mircea Platon)

Etichetare. Într-un laborator, doctorul îi cere asistentului: – Dă-mi, oleacă, sticla pe care scrie „diacetilamidonapidol”! – E goală, domnule doctor. – La naiba! Iar mi-au băut stagiarii coniacul!

Frică. „Întrebat de The Guardian care este cea mai mare frică a sa, scriitorul de cyber-SF William Gibson a răspuns: «Acum, că am îmbătrânit, viitorul arată dintr-odată mult mai întunecat decât mi-aş fi imaginat vreodată – nu doar pentru că eu nu voi mai face parte din el, dar şi pentru că multe alte lucruri nu vor mai exista. Tigrii, spre exemplu.»” (Dilema veche).

Iepure. „Cel care a reţinut însă în mod deosebit atenţia lui Athenaios, astfel că acesta citează nu mai puţin de 62 de pasaje – peste 300 de versuri – din poemul lui gastronomic, este Archestratos, din sec. IV a. Chr., originar din Gela sau Siracusa. În fragmentele păstrate de Athenaios apar doar trei feluri de carne: de iepure, de boboc de gâscă, la care adaugă uterul de scroafă. Iepurele era adesea vânat de locuitorii din Atica, dacă e să-l credem pe Xenophon în tratatul lui cinegetic, şi nu era un animal de sacrificiu, astfel că putea fi procurat şi pregătit după voia fiecăruia. Cea mai bună modalitate de pregătire, în opinia lui Archestratos, era un monument de simplitate: «Există multe feluri şi multe păreri cu privire la felul în care trebuie să fie gătit iepurele. Cel mai bun este, fără îndoială, acesta: friptura la frigare, presărată doar cu sare, se scoate de pe ţepuşă şi se serveşte fierbinte fiecărui comesean în timp ce bea vinul; o serveşti cât mai e încă o idee în sânge. Nu te nelinişti dacă vezi că din carne mai picură sucul – ichor –, mănâncă cu poftă». Pasajul e exemplar nu numai pentru simplitatea aproape austeră a modului de preparare, ci şi pentru orizontul eroic pe care îl sugerează: în tradiţia mitologică, zeii, care se hrănesc cu nectar şi ambrozie, nu au în vine sânge, ca muritorii, ci o umoare divină numită ichor. Or, la Archestratos, iepurele e creditat cu acest miraculos lichid vital, pe care Iliada sau Odysseia îl rezervă doar zeilor.” (Zoe Petre)

Încredere. Bărbaţii şi femeile sunt absolut de acord într-o privinţă: n-au încredere în femei.

Mut. Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni. (Jules Renard)

Nenorociri. – Nenorocire! Am o nevastă tânără care-i mereu bolnavă. – Asta nu-i nimic. Eu am una bătrână, care-i sănătoasă tun!

Placă. Baciu Gheo la dentist. – Baciule, cred că va trebui să vă pun o placă. – No, bun aşe, numa să nu hie cu Dolănescu…

Ruină. – Cariera mea este o ruină. – Cu ce vă ocupaţi? – Sunt arheolog.

Somnifer. Într-o noapte, la spital, o asistentă blondă îl scoală din somn pe un pacient şi îi spune: Treziţi-vă, am uitat să vă dau somniferul!

Stare. „Şi acolo, sărac printre săraci, făcu lucrul pentru care săracii au o vocaţie inepuizabilă: aşteptă, nemişcat şi răbdător.” (Michel Tournier)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: