Ioan Stan anunţă că deputaţii au votat un amendament al parlamentarilor PSD de Suceava care dă posibilitatea construirii conductei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei chiar şi în situaţia existenţei unui litigiu

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, susţine într-un comunicat de presă că parlamentarii PSD de Suceava au iniţiat un amendament la o lege care dă posibilitatea construirii conductei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei chiar şi în situaţia existenţei unui litigiu, ceea ce arată că social-democraţii sunt interesaţi de rezolvarea problemelor sucevenilor.

„Ideea de a polemiza cu adversarii politici, atunci când sunt în joc interesele sucevenilor, îmi este complet străină. Şi doresc să reafirm că principalele repere în activitatea mea de parlamentar sunt respectarea promisiunilor electorale şi identificarea soluţiilor ce ar putea genera creşterea calităţii vieţii sucevenilor care m-au trimis în Parlamentul României” precizează Ioan Stan.

Potrivit senatorului PSD, comunicatele şi acţiunile sale politice nu au atacat niciodată persoane, aşa cum afirma „cineva” marţi, în presa suceveană, făcând referire la liderul liberal Gheorghe Flutur; dar adaugă că nici nu poate tolera „mitomania şi demagogia” acestuia.

„Dacă dumnealui crede că pentru suceveni e esenţial să ştie când sunt programate alegerile interne în organizaţiile judeţene ale partidelor politice, pentru mine este important să-i informez pe aceştia despre modul în care noi, parlamentarii PSD suceveni, reuşim să rezolvăm anumite probleme ale judeţului. Astfel, dacă săptămâna trecută am parcurs o primă etapă într-un demers legislativ, azi, în plenul Camerei Deputaţilor, acest demers s-a finalizat. El a constat în adoptarea, cu o mare majoritate, a unui amendament iniţiat de noi, prin care am creat posibilitatea construirii conductei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei chiar şi în situaţia existenţei unui litigiu (fapt ce poate fi verificat pe site-ul Camerei Deputaţilor). Vreau să amintesc şi faptul că, în paralel, colegii noştri din Guvernul României desfăşoară un demers cu scop similar” se arată în comunicatul semnat de Ioan Stan.

El subliniază că acestea sunt fapte concrete, realizate.

„Sunt fapte concrete, demonstrabile, pe care le realizăm, spre deosebire de respectiva persoană care se rezumă permanent doar la expuneri de opinii şi solicitări către Guvernul României. Mă întreb, dacă tot are aşa multe idei, de ce nu le-a pus în practică până acum cu ajutorul colegilor dumnealui care au condus România în perioada 2005-2012 şi respectiv 2016?” a conchis Ioan Stan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: