Volei masculin

Echipa de volei cadeţi a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a ratat la mustaţă calificarea la turneul final al Campionatului Naţional

Echipa de volei cadeţi (juniori II) a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a ratat la mustaţă calificarea la turneul final al Campionatului Naţional. Elevii antrenorului Tudor Orăşanu au participat zilele trecute la turneul semifinal de la Bucureşti, într-o grupă unde au bifat două victorii şi un eşec. Sucevenii au pierdut partida cu gazdele de la CTF Mihai I Bucureşti, scor 0-3 la seturi, după un meci în care au evoluat timoraţi, în faţa unei echipe foarte valoroase, căreia i-au mai pus probleme doar în setul trei. În meciul doi, LPS Suceava s-a impus cu 3-1 la seturi în faţa echipei CSŞ Galaţi, după un început mai greu, în care a pierdut un set. În ultimul meci, elevii lui Tudor Orăşanu au câştigat cu 3-0 în faţa formaţiei CSŞ Buzău, dar nu au reuşit să se califice de pe locul 2 la turneul final, acolo unde în acest an au ajuns câştigătoarele celor patru serii semifinale şi cele mai bune echipe clasate de pe locul doi, faţă de opt echipe, cât ajungeau la turneul semifinal. Sucevenii au pierdut calificarea mai departe la un singur set, deoarece Dinamo Bucureşti a reuşit să câştige surprinzător un act, cu echipa de pe locul I din seria sa, Lapi Dej.

„În primul meci am întâlnit echipa ce după părerea mea va fi viitoarea campioană, una foarte puternică, în faţa căreia am jucat timoraţi. Din păcate, în meciul doi am pierdut primul set, iar la final am terminat pe locul 2, dar s-a dus mai departe Dinamo, care a câştigat surprinzător un set pe terenul gazdelor de la Dej. Chiar dacă am ratat calificarea, eu sunt foarte mulţumit de evoluţia echipei în tot sezonul, una ce acum doi ani nu prindea semifinalul, este un gust amar c-am pierdut calificarea la limită şi că nu mai sunt opt echipe la final, dar mă bucură foarte mult progresul enorm făcut de aceşti băieţi în ultimii doi ani”, a explicat antrenorul sucevean Tudor Orăşanu.

LPS Suceava a folosit în turneul semifinal de la Bucureşti un lot format din 12 jucători: Vlad Ştreangă, Gabriel Albu, Alexandru Roman, Valentin Istrate, Denis Croitor, Paul Cojocaru, Cosmin Boghean, Andrei Curic, Alexandru Croitor, Paul Ciofu, Ştefan Bichel şi Ioan Fercalo.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: