Ioan Stan:

Sucevenii ne vor judeca după rezultatul muncii noastre

Senatorul PSD Ioan Stan, preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, a reacţionat, luni, după ce preşedintele PNL Suceava şi al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că singura soluţie pentru deblocarea proiectului conductei de gaz natural spre Vatra Dornei este ca Guvernul PSD să declare proiectul de importanţă naţională, explicând că el este cel care a deblocat proiectul conductei de gaz spre Câmpulung Moldovenesc, dar că cel spre Vatra Dornei e blocat de 7 ani de PSD, care lasă moştenire cel mai parazit proiect din istoria judeţului, „Utilităţi şi mediu”.

În replică, senatorul Ioan Stan a răspuns, printr-un comunicat de presă, că întotdeauna a considerat că polemica îşi are sensul doar în cazul temelor politice, dar că, atunci când vorbim de asigurarea necesităţilor, de rezolvarea problemelor sucevenilor, este obligatorie colaborarea, indiferent de interesele politice.

„Sucevenii ne vor judeca după rezultatul muncii noastre prin care ar trebui să li se îmbunătăţească viaţa, iar disputele politice locale rămân derizorii” a transmis Stan.

El a arătat că după ultima intervenţie a lui Gheorghe Flutur în presa locală se vede obligat să formuleze o serie de întrebări.

„Cât de ipocrit şi duplicitar poţi fi ca, invocând Postul Mare, să îneci opinia publică în minciuni şi dezinformări?

Cum poţi să te erijezi în cel ce a găsit soluţia ideală privind alimentarea cu gaz a municipiului Vatra Dornei, când ştii că ministrul Economiei, social-democratul D. Andruşca, în colaborare cu parlamentarii social-democraţi suceveni, în contextul deschiderii litigiului dintre Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Regia Naţională a Pădurilor, a identificat soluţia de a declara conducta de gaz Pojorâta – Vatra Dornei drept obiectiv de interes naţional? Şi în acest sens, în vara anului 2018, Ministerul Economiei a cerut un memoriu Consiliului Judeţean Suceava – memoriu pe care Gheorghe Flutur se împăunează că l-a făcut din proprie iniţiativă.

Cât de mărunt poţi fi încât să acuzi pe cineva de minciună fără să verifici faptele? Dacă ar fi întrebat-o pe colega sa, dna deputat, ar fi aflat că marţi, 2.04.2019, în comisia de Administraţie publică din care face şi dumneaei parte, a fost admis raportul preliminar asupra unui amendament (depus de noi) ce completează art. 7 din OUG. 28/2013 – amendament care creează posibilitatea realizării acestei conducte şi în situaţie de litigiu. Îl informăm de asemenea şi că legea referitoare la reîmproprietărirea parohiilor cu suprafeţe forestiere se află în dezbatere la nivelul comisiilor din Camera Deputaţilor” scrie Ioan Stan.

El consideră că Gheorghe Flutur, liderul liberal sucevean, e lipsit total de eleganţă când, cu obstinaţie, încearcă să-şi însuşească munca altcuiva, cum lipsit de eleganţă este şi atunci când induce ideea că lui i se datorează acţiunea de reabilitare a drumurilor naţionale şi judeţene, fără să pomenească faptul că autorul şi finanţatorul este Guvernul PSD – ALDE.

„Minciuna are picioare scurte, dar suntem convinşi că sucevenii înţeleg şi o vor sancţiona” a conchis Ioan Stan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: