Mick Jagger „se simte bine” după operaţia la inimă, susţine fratele său

Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, a fost la un pas de moarte, iar în prezent „se simte bine”, a declarat fratele său pentru publicaţia britanică Sunday People a grupului Mirror. Vedeta în vârstă de 75 de ani a suportat săptămâna trecută o intervenţie chirurgicală de urgenţă de înlocuire a unei valve cardiace. Fratele său, Chris, în vârstă de 71 de ani, a declarat că Mick a reuşit să supravieţuiască datorită unui control medical de rutină.

Problema cardiacă ce nu fusese diagnosticată anterior – similară celei care a condus la decesul muzicianului Joe Strummer din formaţia The Clash, la vârsta de 50 de ani – a fost depistată în urma unei ecografii cardiace. „Mick este OK. Am vorbit cu el… se simte bine. (Problema) a fost observată la o ecografie, aşa că i se poate întâmpla oricui’” a declarat Chris pentru Sunday People. „I s-a întâmplat lui Joe (Strummer). S-a întors acasă după a fost cu câinii la plimbare, iar soţia lui l-a găsit prăbuşit pe canapea. Avea această problemă cu valva. Tatăl lui a murit din aceeaşi cauză. Era ereditară. În cazul lui Mick, (problema) a fost observată la un control”, a mai spus el.

La 31 martie, trupa The Rolling Stones a anunţat că şi-a reprogramat concertele din turneul său nord-american, intitulat „No Filter Tour”, întrucât Mick Jagger urma să suporte o intervenţie chirurgicală. Programat iniţial să înceapă în aprilie, turneul va debuta în cele din urmă în luna iulie, iar noi concerte în cadrul acestuia urmează să fie anunţate în săptămânile viitoare. Chris Jagger, care a semnat un contract cu Universal pentru a scrie o carte despre The Rolling Stones, cu informaţii din spatele scenei, a declarat că susţinerea fanilor a fost „emoţionantă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: