„Siguranţă de Nota 10” o nouă campanie purtând semnătura IPJ Suceava

> Poliţiştii suceveni desfăşoară, până pe 15 iunie a.c., campania de prevenire a delincvenţei juvenile, victimizării minorilor şi prevenirii violenţei în mediul şcolar

 În cadrul campaniei se doreşte ca lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Suceava, împreună cu poliţiştii de proximitate şi poliţişti din cadrul secţiilor şi posturilor de poliţie din judeţ să transmită mesajul campaniei în toate unităţile de învăţământ din judeţul Suceava, acesta fiind adresat atât copiilor, cât şi cadrelor didactice sau părinţilor. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii de prevenire şi proximitate informează elevii, părinţii şi cadrele didactice cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecţie pentru prevenirea victimizării şi consecinţele legale asociate faptelor antisociale. Vor fi organizate, de asemenea, activităţi interactive, concursuri, dezbateri, jocuri de rol şi vor fi utilizate instrumente de intervenţie adaptate grupurilor ţintă în funcţie de vârsta elevilor şi problematica specifică anumitor zone. De asemenea, poliţiştii le prezintă elevilor materiale preventive având ca temă prevenirea furturilor, siguranţa bunurilor personale, prevenirea infracţiunilor în mediul online, dar şi prevenirea victimizării prin accidente rutiere. Siguranţa elevilor în drumul lor spre şcoală şi spre casă, modalitatea de a se comporta în unitatea de învăţământ, dar şi evitarea stărilor conflictuale sunt unele dintre temele dezbătute de poliţiştii suceveni în interacţiunea lor cu elevii.

 Mii de materiale informative vor fi distribuite în şcoli

 În acelaşi context, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au realizat 5.000 de materiale cu mesaje preventive care vor fi expuse la avizierele unităţilor de învăţământ, precum şi în locurile uşor accesibile elevilor şi părinţilor. Totodată, au fost realizate ghiduri cu recomandări preventive pe teme de educaţie rutieră şi siguranţă în mediul online, care vor fi distribuite în această perioadă la întâlnirile poliţiştilor cu elevii. O primă serie de activităţi preventive au fost desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute, fiind organizate acţiuni de informare în nu mai puţin de 91 de unităţi de învăţământ de pe raza judeţului, de care au beneficiat, potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, peste 2.500 de elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Poliţiştii le-au explicat copiilor despre comportamentul pe care cei mici trebuie să îl adopte la şcoală, ce trebuie să facă dacă se întâmplă să asiste la o ceartă sau o altercaţie şi mai ales în ce situaţii trebuie să ceară ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi izolează, umilesc sau jignesc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: