Perseverenţa l-a trimis în arestul IPJ Suceava

Insistenţa şi „perseverenţa” în încălcarea legii i-au adus unui şofer din localitatea Brodina reţinerea pentru 24 de ore şi încarcerarea în arestul IPJ Suceava. Asta după ce un echipaj de poliţie a oprit pentru control pe DJ 209G, din comuna Brodina, autoturismul condus de un localnic în vârstă de 36 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că bărbatul nu avea ce să caute la volan deoarece permisul său de conducere este suspendat pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conducătorul auto fiind reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, întrucât, pe rolul Judecătoriei Rădăuţi se află un alt dosar penal privind aceeaşi infracţiune, iar după ce a fost audiat la sediul Postului de poliţie Ulma în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii, bărbatul a fost depistat de poliţişti la doar două ore distanţă de la audiere conducând autovehicule pe drumurile publice.

Deşi măsurile ferme dispuse de poliţişti au fost intens mediatizate tocmai în vederea responsabilizării şi conştientizării consecinţelor în plan juridic şi personal generate de nesocotirea legislaţiei rutiere, în continuare există şoferi care săvârşesc infracţiuni la regimul rutier şi pun în pericol atât propria viaţă, cât şi integritatea celorlalţi participanţi la trafic. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la faptul că vor dispune reţinerea şi încarcerarea celor care săvârşesc fapte penale la regimul rutier, în funcţie de gravitatea faptelor, consecinţele produse şi materialul probator administrat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: