Mircea Motrici, prietenul cel drag al elevilor de la Şcoala Gimnazială „Academician Haralambie Mihăescu” din Udeştii de pe Suceavă

Fiecare început de primăvară aduce cu el şi o sărbătoare literară mult aşteptată de elevii de la Şcoala Gimnazială “Academician Haralambie Mihăescu” din Udeşti. Astfel, ca în fiecare an după 2007, pe data de 24 martie, ei îl comemorează pe poetul Mircea Motrici prin activităţi emoţionante. Astfel, în Udeştii de pe Suceavă, amintirile cu prietenul lor drag, Mircea, răsar, la început de primăvară, pure şi suave ca şi ghioceii lui Mărţişor. Aceste amintiri umplu spaţiul primitor al Centrului Cultural “Unirea sub Oadeci” al Şcolii Gimnaziale “Academician Haralambie Mihăescu” din Udeşti şi leagă suflete de copii şi suflete de adulţi, laolaltă, de eternul spaţiu universal al poeziei.

Grupul de recitatori „Flori udeştene”, coordonat de doamna învăţătoare Iacob Aneta, are pregătit ca să le prezinte atât elevilor şcolii, cât şi părinţilor şi cadrelor didactice, un recital din poeziile scrise de Mircea Motrici. Apoi, ca în fiecare din ultimii unsprezece ani, copiii vor merge, însoţiţi de doamna lor învăţătoare, la mormântul scriitorului, cu buchete de ghiocei în mâini şi cu dor curat în sufletele lor de îngeraşi, pentru a-i duce încă un dar prietenului lor drag, ce a plecat grăbit spre stele, să le vegheze, de acolo, visele şi copilăria.

La aceste activităţi este aşteptată să participe, cum a participat de fiecare dată, şi doamna Rozalia Motrici. Atunci, momentul atinge culmile emoţiilor, atmosfera devine electrizantă, iar cerul, sau pământul ninge cu ghiocei şi cu fulgi albi, ca nişte lacrimi curate, de dragoste. Recitatorii sunt răsplătiţi cu volume de poezii sau CD-uri. Cuvintele sunt ca apa vie care reînvie amintirea poetului, de parcă ziua înghite timpul şi doar poezia stăpâneşte întregul cuprins.

Dintre activităţile care s-au desfăşurat de-a lungul acestor ani, enumerăm câteva, cum sunt acele care se regăsesc în Calendarul activităţilor educative al şcolii sub denumirea: „Ghiocei pentru Mircea Motrici”, „Omagiu adus scriitorului”, „Un gând şi o poezie”, „Scrisoare pentru Mircea Motrici”.

Anul acesta, în cadrul inspecţiei finale pentru gradul didactic I, doamna învăţătoare Daniela Teleagă, a susţinut, între cele patru activităţi inspectate, o oră de disciplină opţională „Istorie orală. Udeştiul de acasă. Personalităţi udeştene”, cu tema „Mircea Motrici, prietenul elevilor de la Şcoala Udeşti”. Astfel, elevii de la clasa I l-au cunoscut pe Mircea Motrici, au aflat informaţii, adaptate pentru vârsta lor, privind viaţa şi opera poetului. Au călătorit imaginar prin Udeşti, până la Casa memorială a scriitorului. Aşa au descoperit biroul la care obişnuia să scrie Mircea Motrici, aşa au văzut casa cea mare cu zestre, astfel au început să citească din volumele de poezii pe care doamna lor învăţătoare le-a prezentat. Ora s-a încheiat cu audiţia poeziei „Într-o zi”, de pe compact discul cu titlul „In memoriam”, poezie, în interpretarea marelui actor Florin Piersic, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Mircea Motrici. Activitatea didactică desfăşurată astfel, moment emoţionant, continuat de alt moment emoţionant, a captat atenţia şi interesul elevilor şi a stârnit admiraţia membrilor comisiei prezente la examenul de grad didactic întâi.

Iar Mircea Motrici, marcă de identitate locală şi reper recunoscut în spaţiul şcolii udeştene, este şi rămâne prietenul elevilor de aici. Şi pe un prieten drag nu îl uiţi! Îl iubeşti! Îl cinsteşti şi îl iubeşti! Îl reîntâlneşti, îl cinsteşti şi îl iubeşti! (DUMITRU IACOB)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: