După ce s-a depistat prezenţa unor insecte în căminul-internat

Dezinsecţie în toate spaţiile care aparţin Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava

> Elevilor li se va deconta naveta sau vor fi cazaţi în căminul altui liceu

Autorităţile sanitare sucevene au dispus – după cum deja aţi aflat din ediţia anterioară a ziarului – efectuarea unor operaţiuni de dezinsecţie în toate spaţiile ce aparţin Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, după ce s-a depistat prezenţa unor insecte în camerele căminului-internat.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Liliana Ioana Grădinariu, a precizat, într-un comunicat de presă, că o echipă a instituţiei s-a deplasat, marţi, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, pentru a verifica informaţii referitoare la prezenţa unor vectori biologici (insecte) în cadrul unităţii.

Ea a confirmat că a fost depistată prezenţa unor insecte în camerele căminului-internat.

„Ca măsură preventivă, pentru evitarea apariţiei unor situaţii epidemiologice deosebite, DSP Suceava a impus efectuarea de urgenţă a unor operaţiuni de dezinsecţie în toate spaţiile care aparţin Colegiului. Deoarece aceste operaţiuni presupun utilizarea unor substanţe toxice, este necesar ca procedurile să se desfăşoare în absenţa persoanelor” a menţionat Grădinariu, care a adăugat că unitatea de învăţământ urma să ia măsuri organizatorice pentru eliberarea spaţiilor în următoarele zile.

Ea a spus că acţiunile de dezinsecţie vor fi efectuate obligatoriu de o firmă specializată care, în prealabil, va solicita DSP Suceava avizul pentru substanţa pe care o va utiliza.

Medicul a explicat că în spaţiile aparţinând colegiului tehnic se vor efectua două acţiuni de dezinsecţie, la interval de 48 de ore, cu respectarea tuturor măsurilor de precauţie recomandate în fişa tehnică a produsului ce va fi utilizat.

„Instituţia noastră a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi unitatea de învăţământ, care a iniţiat deja procedurile recomandate” a mai spus Grădinariu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat că instituţia, în colaborare cu DSP Suceava şi conducerea Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, a luat măsura repetării acţiunii de dezinsecţie atât în căminul-internat, cât şi în cantina unităţii de învăţământ.

El a spus că la nivelul unităţii respective au mai fost executate operaţiuni de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în data de 1 martie, iar pe 8 martie a fost repetată acţiunea de dezinsecţie. „În perioada următoare vor fi monitorizate toate aspectele legate de această situaţie” a precizat Anuţei.

Inspectorul şcolar sucevean a menţionat că repetarea acţiunii de dezinsecţie nu va afecta siguranţa copiilor cazaţi la internatul colegiului şi nici desfăşurarea simulării examenului de Bacalaureat.

El a explicat că acţiunea de dezinsecţie va avea loc după desfăşurarea probei scrise obligatorii a profilului.

Anuţei a mai spus că o parte dintre elevii cazaţi la internat va face naveta în zilele următoare, costul urmând să fie suportat de şcoală, iar alţi elevi vor fi cazaţi în căminul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: