Luna plantării arborilor

„Arborele plantat cu mâna ta, omule, este cel mai sigur inel de logodnă cu viitorul!”

Simpla consemnare a faptului că Direcţia Silvică Suceava administrează 76% din întregul fond forestier al judeţului – ce cuprinde o suprafaţă de peste 440.000 ha, desfăşurată într-un imens amfiteatru natural, de la lunca Siretului până la Munţii Rodnei şi Călimani – este ea singură în măsură a oferi oricui o primă imagine a efortului, răspunderii şi a dimensiunii importanţei sociale a muncii slujitorilor suceveni ai pădurii. Dacă vom adăuga – fără a face exces de cifre – că anual este introdus în circuitul economic, în medie, un volum de circa 1300 mii mc de lemn din specii valoroase, în diferite sortimente şi cu diverse utilizări (cherestea, mobilă, furnire, lemn de construcţie sau pentru încălzirea locuinţelor etc.), vom desluşi inclusiv contribuţia benefică – salutară, am putea spune – pe care o aduc pădurile administrate de noi la funcţionarea agenţilor şi unităţilor economice de profil din judeţ, la asigurarea resurselor de existenţă pentru mulţi dintre locuitorii acestor meleaguri. Aspect cu atât mai pozitiv, cu cât, se ştie, foarte multe dintre unităţile industriale, productive, ce ofereau de lucru sucevenilor şi-au încetat, din varii motive, activitatea, începând cu primii ani post-decembrişti. Astfel încât – aşa cum ne-au lăsat „poruncă” înaintaşii şi cum prevăd normativele în vigoare – noi, silvicultorii, concepem şi practicăm operaţiunea de exploatare a lemnului nu ca pe un simplu scop în sine, bazat pe criterii de profit momentan. Considerăm „culegerea recoltei lemnoase” – la fel cum o face, indiferent de natura acestei recolte, orice gospodar bucovinean adevărat – ca o parte integrantă a procesului complex şi permanent de cultură, de regenerare a pădurii de azi şi de mâine, ca o etapă subsumată imperativului gestionării chibzuite şi durabile a acestei unice resurse naturale regenerabile.

Afirmaţia marelui nostru înaintaş, Marin Drăcea, are pentru toţi slujitorii pădurii valoare de axiomă şi de îndemn: „Ce rămâne până la urmă din toată munca inginerului silvic? Câte păduri a ras de pe suprafaţa pământului? Nu! Ci câte a păstrat şi a întemeiat în bune condiţii”. Am amintit acum, în pragul „Lunii Plantării Arborilor” – perioadă de vârf în activităţile specifice consacrate regenerării pădurii, dar şi prilej de popularizare a multiplelor foloase pe care ni le aduce codrul, pe lângă cele materiale, băneşti – această realitate eternă, tocmai pentru a diminua, dacă nu elimina, convingerea, chiar înverşunarea unora dintre semenii şi chiar partenerii noştri că pădurea este doar o sursă, aflată, la îndemână, de profit. Am vrea să deschidem, nădăjduim, ochii celor care, din diverse interese, „nu văd pădurea din cauza copacilor”, cum glăsuişte o veche zicală a noastră. Celor invocaţi, care încă percep pădurea doar ca sursă de lemn, doar ca o marfă oarecare, bună doar de scos la mezat – dar, deopotrivă, şi celor, mult mai mulţi, din fericire, care o preţuiesc şi o iubesc – le dedic un mic extras din textul închinat codrului, ca prezenţă tutelară şi superioară vieţii omeneşti, trecătoare – de neuitatul eminescolog care a fost Petru Creţia: „Dintre toate, dintre tot ce s-a dat vieţii noastre în lume (…) cel mai greu este să vorbeşti despre păduri (…) Ar trebui s-o facă numai ştiutorii de păduri, cei care le-au măsurat cu pasul, cu viaţa şi cu gândul lor, cei care le ştiu numi formele şi naturile, le pricep corect traiul şi graiul. Pentru noi, ceilalţi, trecători, pădurile rămân vechi şi preaputernice locuri de obârşie, pierdute şi redobândite într-un act de veneraţie şi chiar de teamă”.

Prin memorabilele cuvinte citate, nu vreau decât să reamintesc o axiomă. Omul, această fiinţă fragilă şi trecătoare, dar adesea trufaşă şi nechibzuită în acţiunea sa, precum şi omenirea în ansamblul ei, datorează mult pădurii, această străveche „societate vegetală”, mult mai stabilă şi mai funcţională – prin justa cumpănă realizată de natură între relaţiile de concurenţă şi cele de întrajutorare – decât oricare dintre societăţile omeneşti din trecut şi de astăzi. Pădurea i-a fost fiinţei umane, încă din timpuri imemoriale, sprijin salutar, sursă de hrană şi căldură, adăpost primitor în vremurile de restrişte. Dintotdeauna, cum frumos a consemnat folclorul nostru, codrul ne-a fost un frate bun, tăcut. Din păcate, de prea multe ori în devenirea sa, omul nu a dat dovadă de frăţie, de reciprocitate în lunga sa relaţie – majoritar distructivă – cu ecosistemul forestier planetar. Mulţimea exemplelor de viaţă şi de convieţuire socială oferite nouă de arbore şi pădure este impresionantă şi depăşeşte percepţia noastră. Dar ce anume – ar putea întreba cineva – pot să înveţe oamenii, fiinţele gânditoare, de la un… arbore? Din nenumăratele lecţii posibile, ne vom opri aici doar la două. Arborele este, prin excelenţă, o fiinţă tenace, verticală, ce tinde neobosit spre înalt, spre Soare. Dar salutara consecvenţă vegetală e pervertită nu o dată de fiinţa gânditoare în vanitate şi în orgoliu. Din fericire, omul contemporan începe să devină tot mai convins de adevărul conţinut de acea axiomă care ne reaminteşte că arborii au precedat primul om pe pământ şi îi vor supravieţui ultimului pământean! Viitorul şi bunăstarea socială nu pot fi nici măcar imaginate în lipsa unor masive verzi întinse, sănătoase, productive.

Din aceste considerente, în conformitate cu Rezoluţia Adunării Generale a ONU din noiembrie 2012, ziua de 21 martie a fiecărui an a fost declarată „Ziua Internaţională a Pădurilor”, context în care, toate statele membre sunt invitate la acţiuni pentru prezentarea şi promovarea, în context naţional, a unor activităţi concrete privind starea şi gestionarea durabilă a pădurilor. Se dovedeşte tot mai evident că, în propriul lui interes, Homo sapiens, fiinţa gânditoare, trebuie să regăsească la nivel planetar acel echilibru – pentru care slujitorii pădurii au militat dintotdeauna – între numărul şi dimensiunile fabricilor de cherestea, de pildă, pe de o parte, şi cele ale solariilor şi pepinierelor silvice, pe de alta.

Omenirea, în integralitatea ei, devine tot mai conştientă de aceste adevăruri şi de miza esenţială pe care o reprezintă, pentru supravieţuirea, sănătatea şi bunăstarea ei, salvarea Pădurii planetare. Este, de fapt, pentru noi, slujitorii suceveni ai pădurii, un motiv în plus pentru a-i îndemna pe concetăţenii noştri să planteze cel puţin un arbore, o floare, să-şi împrospăteze, de primăvară, casa, ograda ori grădina, să-şi bucure mintea şi sufletul numai cu gânduri şi fapte bune. Este esenţa dorinţei noastre de a sădi în sufletul oamenilor acele necesare sentimente de respect faţă de natură, de viu, de munca altuia, premisă a salutarei purificări spirituale, atât de necesare în aceste vremuri încrâncenate şi egoiste. Este de înţeles că salvarea, extinderea pădurii nu se poate face festivist, ocazional, prin iniţiative şi participare individuală, ocazională, oricât de bine venită ar fi aceasta. Asemenea campanii şi programe de reconstrucţie ecologică presupun fonduri substanţiale, pregătire, organizare, mijloace umane şi tehnice importante. Este ceea ce face an după an, prin tradiţie, vocaţie şi statut, Direcţia Silvică Suceava. Nu voi detalia aici – în acest mesaj de suflet – dimensiunea acestei implicări. Nu trebuie să uităm, totuşi, că datele ce definesc amploarea lucrărilor de primăvară vizând regenerarea pădurii pot să apară, azi, ca nefiind spectaculoase ori impresionante, în accepţie strict matematică, numerică. Dar azi regenerarea pădurii nu se realizează numai prin împăduriri. Sunt alese şi practicate tratamente silvice care privilegiază regenerarea naturală, creditată ca fiind mai sigură, mai sănătoasă decât plantarea. Prefer mai degrabă să invoc memorabila afirmaţie a marelui silvicultor român Marin Drăcea: „pentru a creşte şi înflori, pădurea are nevoie în primul rând de roua şi căldura inimii omeneşti”. Altfel spus, preocuparea pentru asigurarea pădurii viitorului include, dar şi transcende clasica împădurire, urmată de completarea plantaţiei cu alţi puieţi, în următorii ani.

Ca în fiecare an, în cadrul „Lunii plantării arborilor” se vor desfăşura şi în această primăvară o serie de evenimente, vizând cultivarea – în special în rândul tinerilor – a sentimentelor de dragoste şi respect faţă de pădure: acţiuni de plantare, expoziţii pe teme specifice pădurii, conferinţe pe teme ecologice. Nutrim speranţa că tânăra generaţie va confirma pe deplin adevărul relevat de această frumoasă constatare şi îndemn: arborele plantat de mâna ta, omule, este cel mai sigur inel de logodnă cu viitorul!

Ing. SORIN CIOBANU

Directorul Direcţiei Silvice Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: