Apă de ploaie?

Iată că la mai bine de 2 ani după… povestea pe care presa a numit-o „scandalul Hexi Pharma” (poveste sfârşită cumva în coadă de peşte, deoarece informaţiile ajunse – aşa cum au ajuns – în spaţiul public n-au fost de natură să lămurească pe deplin dacă toată tevatura s-a iscat întru extirparea unui actant nociv de pe piaţa biocidelor sau doar pentru îndepărtarea unui concurent din respectiva piaţă), un alt caz oarecum similar iese la suprafaţa realului precum piscul unui aisberg. O sesizare, descinderi, percheziţii. Se zice că produse nu „diluate”, ci doar „neconforme” vor fi ajuns să fie achiziţionate şi utilizate în câteva zeci de spitale din ţară. Dar – anunţă Ministerul Sănătăţii – „pacienţii nu sunt în pericol”. Însă cine e pericolul, unde e acesta? S-ar părea că în discuţie intră un întreg lanţ de producători şi distribuitori, cu ramificaţii în afara graniţelor noastre şi în interiorul lor, în discuţie intrând inclusiv laboratoare care zic da sau ba în ce priveşte calitatea unor produse dezinfectante. Nu în ultimul rând, au apărut şi informaţii potrivit cărora situaţia ca atare ar fi fost anterior cunoscută la anumite înalte & obscure niveluri (se vorbeşte despre „servicii”), însă fix în această perioadă (dintr-o slăbiciune, dintr-o dezlegare?) s-a creat breşă… spre elucidarea chestiunii ori tocmai încurcarea ei. S-o luăm de bună pe asta cu pacienţi în afara pericolului? S-o luăm. Dar cine este ameninţat, cine e în pericol?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: