Mareşalul Seimului Poloniei salută implicarea USV în dezbaterea privind viitorul Europei Centrale şi de Est

Marek Kuchcinski, mareşalul Seimului Republicii Polone (Camera inferioară a Parlamentului polon), a adresat Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava o scrisoare de mulţumire ca a urmare a participării prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană al USV, la Conferinţa Internaţională „Europa Carpaţilor”, care s-a desfăşurat la Krasiczyn (Polonia), în perioada 16-17 februarie 2019, deschizând astfel o nouă direcţie de dialog între cele două instituţii.

În scrisoarea sa, referindu-se la intervenţia reprezentantului USV, Marek Kuchcinski arată că a „ascultat cu mult interes şi respect expunerea” (…) care, în opinia sa, „a atins chestiuni importante şi interesante”. El a apreciat că „discuţiile care au avut loc pe parcursul celor patru sesiuni de dezbateri cuprinse în programul de anul acesta al conferinţei, prin împărtăşirea unor idei privind viitorul Europei Centrale şi de Est, precum şi prin reflectarea asupra modalităţii în care Carpaţii pot fi promovaţi în Europa şi în întreaga lume, reprezintă o reală oportunitate” la nivel diplomatic şi academic.

Reamintim că, în cadrul panelului intitulat „Calea oamenilor înţelepţi – despre viitorul Europei Centrale”, moderat de prof. univ. dr. Jan Malicki, directorul Centrului pentru Studii Est-Europene din cadrul Universităţii din Varşovia, reprezentanţii universităţilor membre ale Collegium Carpathicum au discutat două subiecte ce au provocat mare interes în rândul participanţilor: 1. factorii care stimulează şi cei care împiedică cooperarea între statele Europei carpatice; 2. cum văd reprezentanţii mediului academic viitorul naţiunilor din această regiune.

Pornind de la ideea că „regiunea carpatică nu se identifică numai cu o lungă şi bogată istorie, ci, de asemenea, cu viitorul ei, iar în acest sens o iniţiativă simbolică şi importantă, prin faptul că poate deveni un element-cheie în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, este Via Carpatia”, Marek Kuchcinski consideră că „odată realizat, acest extraordinar proiect de transport poate deveni un drum al viitorului”.

În finalul scrisorii, Marek Kuchcinski îşi exprimă speranţa că „asemenea dezbateri, la cel mai înalt nivel, vor mai avea loc, acestea jucând un rol foarte important în intensificarea cooperării la nivel regional şi parlamentar. Expunerea unor poziţii şi discuţiile de substanţă între prieteni ajută la generarea unor eforturi comune cu rezultate fructuoase”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: