Ambulatoriul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava

Două firme din judeţ au depus oferte pentru realizarea lucrărilor de reabilitare şi amenajare

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat, luni, că doi operatori economici din judeţ, Antramicons Pojorâta şi General Construct, au depus oferte pentru realizarea lucrărilor de reabilitare şi amenajare a spaţiului în care funcţionează ambulatoriul Secţiei de Boli Infecţioase.

El a spus că au fost verificate şi admise ofertele tehnice şi financiare pentru ambii operatori economici, apoi „se vor face comunicările” cu firma care va fi desemnată câştigătoare.

Rîmbu a precizat că au depus documentaţii doi agenţi economici „de prestigiu”, care au executat lucrări „de cea mai bună calitate” la spital.

„Nu poate fi decât o satisfacţie că lucrarea va fi executată în timpul prevăzut în contract, de calitatea cerută de noi” a menţionat Rîmbu.

El şi-a exprimat speranţa că, la începutul lunii viitoare, dacă nu se vor înregistra contestaţii, vor fi demarate lucrările de reabilitare şi amenajare a spaţiului de la demisolul Secţiei de Boli Infecţioase, cu destinaţia ambulatoriu, precum şi corijarea unor circuite funcţionale, mai ales că este prevăzută şi instalarea unui lift pentru pavilionul în care funcţionează Secţia de Boli Infecţioase.

Rîmbu a explicat că investiţia, estimată la aproximativ 5,75 de milioane de lei, se impune ca „o necesitate”, pentru a putea fi asigurate condiţiile optime de siguranţă şi de confort pentru activitatea medicală, arătând că spaţiul respectiv este în prezent „insalubru”.

Pavilionul în care funcţionează Secţia de Boli Infecţioase a fost construit şi finalizat în anul 1893. Din cauză că această clădire nu dispune de un sistem adecvat de preluare şi dirijare a apelor rezultate din precipitaţii, au apărut infiltraţii la demisol, afectând totodată şi tencuiala exterioară.

Investiţia presupune, printre altele, efectuarea unor lucrări de rezistenţă, de arhitectură, realizarea instalaţiilor de fluide medicale, a instalaţiilor sanitare, termice şi de climatizare, a instalaţiilor de hidranţi interiori, ca şi instalarea unui lift pentru transportul pacienţilor de la ambulatoriul situat la subsol către parter sau primul etaj al clădirii.

Totodată, urmează ca spaţiul respectiv să fie dotat cu mobilier specific activităţii medicale, mobilier pentru vestiarele personalului, paturi şi noptiere, dulapuri pentru medicamente, targă mobilă, cărucioare pentru transport materiale, măsuţe de tratament, EKG, scaune pentru sala de aşteptare, de asemenea calculatoare, birouri, scaune, fişete etc.

În proiect mai este prevăzută efectuarea unor lucrări de cămăşuire a pereţilor exteriori ai subsolului, se va realiza hidroizolaţia şi termoizolaţia acestora, se vor face subzidiri interioare, se vor practica goluri suplimentare pentru uşi de acces şi se vor mări ferestrele etc.

Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la aproximativ 6 luni. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: