Dezinsecţie la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”

În cursul zilei de luni, o echipă a DSP Suceava s-a deplasat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava, pentru a verifica “informaţii referitoare la prezenţa unor vectori biologici (insecte) în cadrul unităţii”, ne-a transmis ieri dr. Liliana Grădinariu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

„Ca măsură preventivă, pentru evitarea apariţiei unor situaţii epidemiologice deosebite, DSP Suceava a impus efectuarea de urgenţă a unor operaţiuni de dezinsecţie în toate spaţiile care aparţin colegiului” a declarat dr. Liliana Grădinariu. Ea a precizat că, deoarece aceste operaţiuni presupun utilizarea unor substanţe toxice, este necesar ca procedurile să se desfăşoare în absenţa persoanelor. Unitatea de învăţământ va lua măsuri organizatorice pentru eliberarea spaţiilor în următoarele zile.

„Dezinsecţia va fi efectuată obligatoriu de o firmă specializată, care în prealabil va solicita DSP Suceava avizul pentru substanţa pe care o va utiliza. Se vor efectua două acţiuni de dezinsecţie la interval de 48 de ore, cu respectarea tuturor măsurilor de precauţie recomandate în fişa tehnică a produsului ce va fi utilizat.”

Ni s-a precizat că DSP a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi unitatea de învăţământ, „care a iniţiat deja procedurile recomandate”. (D.L.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: