Preţ de o lună, cuvântul de ordine este „Respectăm legea !”

În perioada 20 februarie – 20 martie, la nivelul IPJ Suceava se desfăşoară Planul de Măsuri „Respectăm Legea”, un demers iniţiat de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, având ca scop conştientizarea şi responsabilizarea tinerilor cu privire la consecinţele în plan juridic şi personal generate de nerespectarea legii. Astfel, pentru informarea şi responsabilizarea tinerilor au fost desfăşurate multiple activităţi de prevenire în unităţi de învăţământ din ciclul primar, gimnazial şi liceal. Au fost prezentate tematici adaptate categoriilor de vârstă, fiind abordată siguranţa rutieră, siguranţa în mediul on-line, fenomenul de bullying, prevenirea violenţei în mediul şcolar, prevenirea consumului de alcool şi drog şi limitele răspunderii penale a minorilor. Potrivit datelor oficiale obţinute de la comisar-şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, peste 5.000 de elevi şi 100 de cadre didactice au beneficiat de aceste activităţi, dar şi de materialele educative oferite de oamenii legii sau de vizionarea unor filme şi spoturi cu mesaj preventiv.

Program special în patru şcoli sucevene

Pe lângă activităţile prezentate mai sus, au fost organizate şi evenimente de sensibilizare şi iniţiate proiecte punctuale educative în 4 unităţi sucevene de învăţământ, purtând denumirea de „Violenţa nu te face mai puternic” , „Fii atent – Circulă Prudent” sau „Copilărie fără Violenţă”. În cadrul acestora, au fost organizate concursuri şi activităţi interactive avându-i în prim-plan pe elevi din ciclul primar şi gimnazial, copiii primind diplome şi premii. De asemenea, în licee au fost organizate jocuri de rol cu participarea adolescenţilor şi seminarii de promovare a meseriei de poliţist. O altă componentă a Planului de Măsuri „Respectăm Legea” a reprezentat-o realizarea unui nou manual pentru elevii din ciclul preşcolar şi din clasele primare. Cu sprijinul RCHF România au fost scoase de sub tipar 20.000 de manuale pentru învăţare uşoară şi dobândirea unui comportament preventiv. Activitatea de distribuire a acestora a început deja în şcoli din mediul rural, urmând a continua până la finalul anului şcolar 2018-2019.

Tinerii cu un comportament greşit, luaţi în vizor de oamenii legii

Poliţiştii de proximitate şi poliţiştii judiciarişti au desfăşurat, în completarea activităţilor preventive, acţiuni de identificare a tinerilor cu comportament antisocial, reuşind pe perioada derulării planului probarea activităţii infracţionale a peste 20 de minori la nivelul judeţului. „Din păcate, aria infracţională în care sunt implicaţi minori este diversă, de la acte de violenţă, până la furturi şi tâlhării” ne-a declarat comisar-şef Ionuţ Epureanu. Pentru faptele comise, un adolescent în vârstă de 15 ani, din comuna Şcheia, a ajuns în arestul IPJ Suceava după ce oamenii legii au reuşit probarea activităţii sale infracţionale în mai multe furturi săvârşite din locuinţele a două persoane din comună, din anexa locuinţei unui bărbat din Şcheia şi de la o societate comercială de pe raza localităţii de domiciliu a tânărului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: