Oameni de aur

Atunci, în vara anului 1970, când m-am angajat la Sectorul Forestier Barnar, Exploatarea Minieră Leşul Ursului era în plină dezvoltare. Zeci de ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni şi funcţionari, lucrau numai la Exploatări, Lucrări Miniere şi Geologice (ELMG) Barnar, la doi paşi de sector. Şi, vrând – nevrând, am avut legături cu şefii; cu lemnul de mină, dar şi după oarecare împrumuturi de carburanţi ori piese de schimb. Prima dată l-am cunoscut pe domnul Babiuc, şeful aprovizionării şi transporturilor, pe care-l informam la ce rampe avem lemn de mină, să trimită maşini.

Primele drumuri de tractor prin pădure le-am făcut cu buldozere de la mină, cu aprobarea a însuşi directorului Traian Cazacu şi a inginerului-şef Mihai Mihăilescu. Numai după ce au văzut şefii noştri eficacitatea acestor utilaje, le-au adus şi la noi. Mi-au împrumutat o remorcă bună, cu care am transportat muncitori de la Cotârgaşi la Puzdra timp de doi ani. Când am returnat-o, domnul director Cazacu s-a minunat: „Păi n-aţi folosit-o, că e tot nouă…”. Da, arăta aşa, pentru că am dat-o celui mai bun tractorist din toate timpurile, Constantin Aramă! Şi, ca să nu le rămân dator celor doi oameni cu inimă de aur, le-am dat şi eu un ferăstrău mecanic Drujba-4, casat. M-am crucit când am văzut că în depozitul de lemn secţionam lemn de mină, de salcâm şi stejar, manual, cu joagărul în 1972!

Erau acolo la Mina Isipoaia doi olteni cu inimi mari, şeful de secţie, ing. Vintilă Dibrescu şi Costică Balan maistru, şef-mecanic. Mi se rupsese un ax la o cutie de viteze de la un funicular F.P.2, „meseriaşii” noştri au zis că nu se poate recondiţiona, dar eu cu maistrul mecanic Balan am avut altă părere. Să se strunjească conic cele două capete, să se găurească şi să se introducă un cep, apoi să se sudeze. A lăsat maistrul Bălan pe schimbul II un maistru mecanic (Vasile Ciolan), un strugar, un sudor şi un frezor. A ţinut acel ax, lung de 60 – 70 centimetri, până am casat funicularul, aproximativ 8 – 10 ani!… Altfel trebuia cutie de viteză nouă, care costa cât o Dacie şi cine ştie cât ar fi stat funicularul până se găsea şi aducea!…

Cu directorul Ion Andreiescu am fost şi prieteni de familie şi ne vizitam în perioada 1974 – 1976… Cel mai prezentabil şi mai frumos bărbat pe care l-a avut Mina Leşul Ursului. Venea la noi la sector şi-i zicea şefului: „Ruscane, lasă-l pe Ion să meargă la băut cu noi!”. Şi domnul Ruscanu se conforma, căci ştia că atunci când ne lipsea ceva, salvarea era mina. După închiderile de lună, plecau două IMS-uri (maşini de teren – n.red.), cu toţi şefii la băut: Durău, Zugreni, Vatra Dornei, Ariniş… O singură dată am fost, dar nu am stat până la sfârşit. Nu aveam eu antrenamentul celor de la mină. În general, toţi directorii de mină le-au dat liber la magazineri – Petrică şi Ioachim Ţicu, Petrică şi Costică Sârboiaie – să-mi dea ce am nevoie.

La Mina Leşul Ursului era mai greu de ajuns, dar, la nevoie, mă duceam şi acolo. Magazionerul Victor Carpiuc şi maiştrii mecanici Damian Dandea şi Vasile Netea erau oameni cu suflet mare. O dată am mers acolo cu un ARO, nu am găsit piesa ce-mi trebuia, iar cei doi erau parcă jenaţi că nu mă pot servi şi ca să nu plec „cu mâna goală”, mi-au umplut maşina cu piesele ce le aveau: seturi motor, pompă de injecţie, radiator, de eram acuma eu jenat de atâta dărnicie. Ca să scot acele piese de la noi, de la UFET Vatra Dornei, trebuia să umblu cu comanda pe la mai multe birouri şi să dau explicaţii „pentru cine şi de ce?”…

După ce cei doi maiştri au ieşit la pensie, în locul lor a venit un om croit pe acelaşi calapod cu predecesorii, maistrul mecanic Petrică Joja. Om al lui Dumnezeu, îţi dădea şi inima dacă i-o cereai. O dată aveam nevoie de un motor s.10 pentru un TAF. Din nou a zis „da” domnul Petrică, numai că avea şi dumnealui o rugăminte: „o maşină cu lemne de foc, că vine iarna!”. Am vorbit cu tractoristul, care a zis că-i un chilipir, dar, după ce s-a văzut cu motorul, a uitat… Aveam şi eu maiştri de omenie la sector şi unul dintre ei mi-a dat o maşină cu lemne de foc. Da, că era păcat de Dumnezeu să cad de mincinos cu un asemenea OM. Şi la Mina Isipoaia a venit un şef mecanic de calitate, tot un Petrică… Trifan.

M-am luat cu ai mei meseriaşi, mecanicii, şi era să-l uit pe cel mai mare director şi om de stat, Eremia Catargiu. A răspuns o perioadă de organizaţia de partid de la sectorul nostru şi eram tare apropiaţi. Îmi dădea telefon de la Suceava, Humor sau Bucureşti şi mă întreba dacă am ţinut şedinţa… şi dacă l-am trecut în procesul-verbal. Nu a stat mult la Combinatul Minier, 4 – 5 ani, că „a fost luat la Bucureşti”…

I-am lăsat la urmă pe doi buni prieteni: ing. Grigore Botea, un prieten de familie care prin anii ’80 s-a mutat la Câmpulung Moldovenesc, dar am ţinut legătura permanent şi vorbim şi acum la telefon.

Şi… Vasile Drugă, şef de coloană auto în Barnar, la doi paşi de sector. Era cel mai aproape şi cu dumnealui mă vedeam în fiecare zi. Când nu aveam maşină cu ce să merg pe teren, la dânsul mă duceam. Îmi dădea totdeauna, dar şi de grijă, „Să nu vină goală!”. Şi nu a venit niciodată fără lemn, chit că încărcam eu cu şoferul de la mai multe rampe.

Au fost şi directori de mină pe care i-am cunoscut mai puţin sau deloc, pentru că nu au stat mult la Barnar sau Isipoaia: inginerii minieri Crăciun, Mircea Dobre, Teodorescu, Stoica, Florescu… şi cred că pe unii chiar i-am uitat.

În acest articol au avut exclusivitate minerii, dar oameni de aur am avut şi la noi de la Sectorul Forestier Barnar, UFET Vatra Dornei, iar cât am lucrat la primărie, 1996 – 2004, am întâlnit mulţi la Consiliul Judeţean şi Prefectura Suceava, la direcţiile descentralizate de la nivel de judeţ şi în multe alte locuri.

Fără nicio conotaţie politică, la epoca de aur: poate era mai bine „timpuri de aur”, dar nu am vrut să mă eschivez de epitet sau de slogan, mult uzitat în acei ani. Am zis „epoca de aur”, pentru că eram tineri, sănătoşi, cu un loc de muncă stabil, iar banii aveau valoare. Era multă deschidere, întrajutorare, multă voie bună, omenie şi respect! Noi toţi munceam la un singur stăpân, statul, şi cei mai mulţi munceam cu abnegaţie şi dăruire, investind ce aveam mai bun în noi.

Ce s-a întâmplat mai rău după 1990 e că s-a schimbat ordinea cu dezordinea, s-a distrus tot ce s-a făcut în anii aceia, iar tineretul a luat calea exilului. Scade populaţia de la an la an, suntem o ţară îmbătrânită. În Broşteniul meu, din 12.000 de locuitori, mai sunt în jur de 6.000!…

ION GAVRIL,

Broşteni

P.S.: Articolul l-am scris acum două săptămâni. Între timp a plecat dintre noi colegul de şcoală, prietenul şi maistrul mecanic la mină Vasile Ciolan. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: