Operatorii economici suceveni se tem încă să se implice în învăţământul profesional dual

La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava s-a desfăşurat, vineri, 14 martie, un eveniment de promovare a învăţământului profesional dual.

Sub titlul „Rolul pieţei muncii şi al agenţilor economici parteneri în viaţa şcolii”, conducerea CTIA şi cadre didactice ale şcolii s-au întâlnit cu reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale din judeţul Suceava în vederea dezvoltării acestui tip de parteneriate pentru anul şcolar 2020 – 2021.

Amintim că învăţământul profesional dual este o formă diferită de cea a învăţământului profesional consacrat. Potrivit cadrului legal apărut în urmă cu patru ani, acesta se organizează numai la cererea agenţilor economici, şcolile răspunzând de asigurarea resurselor umane şi financiare şi de formarea teoretică şi tehnică a elevilor timp de 1, 2 zile de studiu pe săptămână.

De partea cealaltă, angajatorul trebuie să ofere resursele umane şi financiare şi să organizeze formarea practică de la locul de muncă în 3, 4 zile pe săptămână.

Această formă de învăţământ pare de bun augur pentru tinerii doritori să se pregătească pentru anumite meserii, şi în acelaşi timp să-şi păstreze un loc de muncă, şi chiar s-a implementat cu succes în câteva localităţi ale ţării unde există firme cu nevoie de forţă de muncă. Acestea au găsit soluţii de a-şi păstra tinerii în care au investit burse profesionale şi pregătire în timpul programului de învăţământ dual.

În cadrul CTIA Suceava, de asemenea, pentru anul de învăţământ 2019-2020, funcţionează un astfel de parteneriat cu SC Betty Ice.

Operatorii economici suceveni nu spun nici da, nici ba

În încercarea de a capta atenţia şi a altor agenţi economici, în cadrul Săptămânii Meseriilor, CTIA a invitat la discuţii reprezentanţi ai 35 de operatori economici suceveni. Au răspuns invitaţiei 12, parteneri care colaborează cu instituţia şcolară în vederea efectuării pregătirii practice de specialitate în domeniile industrie alimentară, mecanică, turism şi alimentaţie.

După cuvântul de deschidere, dir. adj. Maria Reuţ a supus atenţiei participanţilor o prezentare a şcolii şi a rezultatelor obţinute de către elevii acesteia. Materialul de prezentare şi promovare a învăţământului profesional dual a fost susţinut de dir. Tatiana Hladiuc, care a făcut referire la câteva elemente de interes pentru agenţii economici. Au fost discuţii corecte şi cu cărţile pe masă cu referire la nevoile tinerilor elevi, nevoile de pe piaţa muncii, dar şi despre temerile antreprenorilor. Acestora nu le garantează nimeni, după ce investesc în burse profesionale şi pregătirea practică a elevilor, că aceştia vor şi rămâne să muncească pentru firmele lor. Cu alte cuvinte, agenţii economici se pot trezi că după ce cheltuie cu el, posibilul angajat emigrează, şi ei rămân cu „buza umflată”.

„Reprezentanţii agenţilor economici s-au referit la o serie de probleme, ca, de exemplu, conjunctura nefavorabilă agenţilor economici care nu-şi pot asigura personalul necesar pregătit prin învăţământ profesional dual, din cauza lipsei cadrului legal ce favorizează mobilitatea forţei de muncă, migraţia internă şi externă a acesteia, posibilitatea de a efectua promovarea învăţământului dual în echipe compuse din reprezentanţi ai şcolii şi ai agenţilor economici, identificarea unor posibilităţi de selecţie pe criterii obiective a candidaţilor la admiterea în şcoala profesională. Unii reprezentanţi au solicitat o formare a elevilor şi pentru alte meserii de care sunt interesaţi” a comunicat conducerea CTIA Suceava.

În ciuda unor întrebări deocamdată fără răspuns, învăţământul profesional dual nu este încă o cauză pierdută la Suceava.

Până când se vor lămuri dacă merită sau nu să se implice în formarea de clase cu număr mai mare de elevi, agenţii economici ar încerca pentru început doar formarea a 2, 3 elevi, apoi vor prinde, sau nu, curaj.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: