Mii de persoane la inaugurarea primului metru de autostradă în Suceava, ţara blocată 15 minute. Ştefan Mandachi:

„Nu mă voi lecui, nu mă voi astâmpăra, nu mă voi linişti până când nu voi avea autostradă aici, la Suceava, în Bucovina”

Câteva mii de persoane au venit, vineri, cu maşini, cu camioane, microbuze şi autobuze pentru a participa la inaugurarea primului metru de autostradă din Suceava construit de Ştefan Mandachi.

În zona în care s-a construit primul metru de autostradă a fost amplasat un ecran pe care erau transmise videoclipuri ale campaniei, iar deasupra zonei a zburat pe perioada manifestaţiei un avion cu mesajul „Bucovina vrea autostrăzi”.

În apropiere au fost plasate câteva maşini care erau distruse în urma unor accidente, dar şi maşini funerare cu sicrie pentru a transmite mesajul că lipsa autostrăzilor duce la un număr foarte mare de accidente rutiere grave în ţară.

Ca urmare a afluxului de participanţi, circulaţia pe drumul european E 85 s-a desfăşurat cu dificultate pe o distanţă de peste 10 kilometri, dar şoferii nu şi-au exprimat nemulţumirea, ci au salutat manifestarea.

Mandachi a fost primit de participanţi cu scandări „Şî eu”, precum sloganul campaniei „România vrea autostrăzi” şi a mers printre ei, a discutat cu ei şi şi-a făcut selfie cu aceştia.

Antreprenorul sucevean a spus că nu a trăit un astfel de moment de solidaritate între toţi românii.

„Avem o şansă unică să restartăm România acum. Am fost pesimist când am spus cum ar fi dacă am fi un milion, cum ar fi dacă am fi cinci milioane. Vreau să vă spun că din sursele pe care le am suntem 13-14 milioane de români solidari. 99 la sută din feedback este pozitiv. Românii sunt pentru prima dată uniţi”, a spus Mandachi care a mulţumit celor care s-au alătura campaniei sale.

„Eu, Ştefan Mandachi, nu mă voi lecui, nu mă voi astâmpăra, nu mă voi linişti până când nu voi avea autostradă aici, la Suceava, în Bucovina”, a mai declarat antreprenorul sucevean.

El a subliniat că nu-şi doreşte şi nu şi-a dorit şi nici nu este specializat în politică, dar că idealul său este să aibă autostradă, deşi nu ar trebui să fie un ideal, ci un lucru normal, decent.

„Mulţumesc autorităţilor care au luat act de manifestul nostru. Vreau să le spun că mă voi raporta la ţările dezvoltate şi vrem să se construiască autostrăzi cu aceeaşi rapiditate cu care se construiesc acolo. Există un 15 şi un 15 în fiecare lună. Dacă în alte ţări se construiesc 10.000 de kilometri într-un an să ne raportăm la aceste ţări”, a transmis Mandachi.

El a mulţumit antreprenorilor care s-au alăturat campaniei, pentru că împreună au dat un semnat de alarmă.

„Vreau să subliniez un aspect destul de important. Noi, ca antreprenori, nu mai suntem fricoşi. Noi, ca antreprenori, nu mai suntem văzuţi ca prezumtivi hoţi. Din momentul în care suntem mii, zeci de mii, sute de mii de antreprenori solidari începe o etapă nouă şi pentru noi, antreprenorii. Ne-am săturat să ne fie frică de controale, ne-am săturat să fim vânaţi, ne-am săturat să fim presupuşi că nu suntem corecţi niciodată. Vrem un cadru legal în care să fim lăsaţi şi să dezvoltăm România pentru că PIB-ul este în spatele nostru, al antreprenorilor”, a spus Ştefan Mandachi.

El a anunţat că metrul de autostradă construit simbolic va fi donat unei asociaţii non-profit care va urma să ofere şansa românilor să fie ctitori ai autostrăzii reale.

„Mi-aş fi dorit ca acest metru de autostradă să fi fost făcut acum 20 de ani de altcineva. Aş fi preferat ca cei 2000 de români care stau în cutii de lemn să fie în viaţă acum. Nu am făcut asta pentru mine. Nu mi-am dorit să fac reclamă. Am făcut din disperare. Atât m-a dus capul, atât am făcut. Acum acest metru de autostradă este al vostru. Puteţi călca pe el”, a spus Mandachi.

El a mai declarat că acesta nu mai este protestul lui Mandachi, ci al tuturor românilor.

„Să facem din acest manifest momentul zero. Să nu ne mai uităm în urmă. Haideţi să restartăm România, de aici, de la Suceava”, a transmis Mandachi, care a încheiat cu ultimele cuvinte ale mamei sale, Jeni Mandachi „Vă iubesc pe toţi!”.

După ce împreună cu primarul de Bosanci a inaugurat primul metru de autostradă, Mandachi a continuat să discute cu cei prezenţi, iar o parte dintre participanţi şi-au făcut poze pe metrul de autostradă.

În ţară, în foarte multe oraşe în semn de solidaritate românii au întrerupt activitatea, iar municipiul Suceava a fost la rândul său blocat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: