Şofer recalcitrant, încătuşat de poliţişti pe o stradă din Suceava

> El conducea băut şi cu permisul suspendat

 Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul maşinii fiind băut şi cu permisul suspendat.

Potrivit IPJ Suceava, joi, 14 martie a.c., la ora 0.51, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Suceava au oprit pentru control, pe strada Bujorilor din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Suceava. După oprire conducătorul auto a sărit pe bancheta din spate, iar un pasager aflat pe locul din dreapta faţă a sărit pe locul din stânga faţă.

„Întrucât avea halenă alcoolică şi era recalcitrant, conducătorul auto de 48 de ani a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei, unde a refuzat să se supună testului cu aparatul etilotest, după care, la spital, a refuzat şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” a precizat Poliţia Suceava.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a poliţiei, s-a stabilit că bărbatul de 48 de ani figurează cu permisul de conducere suspendat, pentru încălcarea prev. art. 335 alin. 2 Cod penal.

Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: