Fotbal, Liga a III-a

Foresta Suceava vrea toate cele trei puncte puse în joc în duelul cu CSM Focşani

> Meciul din cadrul etapei a XVIII-a a Seriei I, va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Areni”

După un început în „fuleu”, 4-0 cu FC Botoşani 2, Foresta Suceava s-a „împiedicat” pe terenul celor de la Şomuz Fălticeni, reuşind doar un egal. Se pare că sucevenii, pregătiţi de Selim Benachour, ajutat de Bogdan Tudoreanu şi Mihai Guriţă, şi-au pierdut interesul pentru această ultimă parte a campionatului, mai ales că nu mai există şanse de promovare. Conducerea clubului sucevean face eforturi să-i motiveze pe actualii jucători pentru că sezonul viitor va fi unul la fel de complicat.

„Ne aşteaptă un meci dificil, în compania unei echipe bune care are două victorii la rând. Nu am avut atitudinea potrivită la jocul cu Şomuz Fălticeni şi asta ne-a costat. Am avut şansa de a câştiga, norocos cumva, dar am ratat din 11 metri.

Pentru noi este important să construim o echipă de calibru pentru sezonul viitor în care ne vom lupta la promovare. Trebuie să fim atenţi, să urmărim ce se întâmplă în jurul nostru şi să progresăm”, a spus antrenorul principal, Selim Benachour.

Vor lipsi câţiva jucători de bază din lotul Forestei pentru partida cu CSM Focşani, la care se adaugă Artenie, care a acumulat 4 cartonaşe galbene.

„Nu ne facem probleme legate de lot şi cei care vor juca îşi vor apăra şansa până la capăt. Nu ştiu dacă apărarea a fost mai în formă sau nu, pentru că suntem o echipă, dar pe teren propriu aşteptăm publicul alături de noi pentru că vrem să le arătăm că jucăm fotbal.

Nu va fi uşor pentru că trecem de la un teren mai mic şi denivelat, la un teren mare pe care efortul va fi suplimentar. Doar victoria este trecută pe ordinea noastră de zi”, a conchis fundaşul central Andrei Viţelaru.

Etapa a XVIII-a a seriei I programează meciurile:

CSM Râmnicu Sărat – CSM Paşcan

Ştiinţa Miroslava – Sănătatea Darabani

SC Oţelul Galaţi – Ceahlăul Piatra Neamţ

Sporting Lieşti – Gloria Buzău

Metalul Buzău –Bucovina Rădăuţi

KSE Târgu Secuiesc – FC Botoşani 2

Foresta Suceava – CSM Focşani

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI