Un templu uitat

Siret: Templul Mare Evreiesc în anul 2012

Recent, am recitit posterul-program al primăriei oraşului Siret intitulat „Anul Centenar – Anul proiectelor europene pentru oraşul Siret”, apărut în vara anului 2018. La capitolul „Proiecte cu finanţare europeană aflate în evaluare”, la Punctul 6, intitulat Creşterea calităţii vieţii în oraşul Siret prin cultură, educaţie permanentă şi spaţii urbane moderne (în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava) Valoare totală: aprox. 5.000.000 euro, la rubrica Rezultate scrie: Reabilitarea Muzeului de Istorie din Siret. În sfârşit, am aflat mai multe lucruri despre Proiectul de reabilitare a Muzeului de Istorie Siret, care până atunci era un mister, vechiul muzeu a fost despuiat de exponate, iar localul lui zace de aproape trei ani închis.

Bucuros că totuşi se mişcă ceva în oraşul meu, deşi provenienţa fondurilor (dar grecesc) şi autoritatea care le gestionează nu-mi inspiră prea multă încredere (de felul meu sunt eurosceptic), am luat aparatul de fotografiat şi profitând de timpul frumos de afară am făcut câteva fotografii clădirii care a adăpostit timp de trei decenii muzeul, pentru a avea măcar o imagine a acestei clădiri ce îşi va schimba înfăţişarea după acţiunea de reabilitare ce urmează să se desfăşoare în acest an.

După ce am făcut câteva fotografii, am plecat în Miezeni ca să văd starea în care se află cheyderul evreiesc (sinagoga, internatul şi bucătăria) sau Templul Mare Evreiesc, cum le place cercurilor evreieşti să numească acest edificiu. Situat în hat cu primăria şi hanul, în buricul târgului, am găsit cheyderul într-o stare deplorabilă. Panoul explicativ trilingv, care consfinţea transformarea cheyderului în Templul Mare Evreiesc din Siret, era vandalizat, pereţii cu tencuiala coşcovită, geamuri sparte, acoperişul din partea de nord-est deteriorat şi cu jgheaburi spânzurând.

Dezamăgit, am plecat acasă şi am încercat să achiziţionez de pe internet cartea arhitecţilor Aristide Streja şi Lucian Schwarz „Sinagogi din România”, apărută în Editura Hasefer, Bucureşti, 2011, pentru a afla ce argumente aveau autorii când au transformat dintr-o trăsătură de condei un banal cheyder într-un templu, şi pe deasupra mare. Eu am văzut cu ochii mei cum, în primăvara anului 1979, Sinagoga Principală, numită şi Templul Mare, a fost demolată, iar cetăţeanul care a cumpărat acest edificiu mai trăieşte şi poate că mai are şi o fotografie a ei.

De pe internet am aflat că această carte este epuizată. Atunci am apelat la bunul meu prieten, fostul custode al muzeului, actualmente pensionar, domnul Dorel Ursachi, care ca întotdeauna m-a servit cu promptitudine şi căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

Date despre acest lăcaş de cult în carte, se află la paginile 106-108, în total 9 propoziţii şi 2 fotografii, una reprezintă lăcaşul din exterior şi alta interiorul lăcaşului. Prezentarea lăcaşului de cult începe astfel: „Templul Mare din Siret, jud. Suceava (Fig.88,89), a fost construit în 1840”. În realitate, acest lăcaş de cult, instruire şi binefacere, a fost construit în etape, începând cu anul 1830. Sinagoga a fost construită de adepţii rabinului din Kosow, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sinagoga a fost preluată de adepţii rabinului din Vijniţa (Viznitzer Rabi), care a trăit mult timp la Siret. În anul 1900, Fundaţia „Leib Achner”, a ataşat sinagogii un internat şi o cantină şi astfel a luat naştere cheyderul din Siret. Mult timp cantina a oferit săracilor evrei şi neevrei, zilnic, un blid de „kartoffen suppen”(supă din cartofi) şi un codru de pâine neagră. Cantina săracilor a funcţionat în acest edificiu până la sfârşitul deceniului 8 al secolului trecut, când a fost mutată într-o casă nemţească de pe strada Ana Ipătescu.

În continuare, autorii scriu: „În oraş mai existau, în 1951, încă 5 sinagogi, dintre care 3 erau ruinate”. În realitate, din Chestionarul Statistic al Cultelor din Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din 25 ianuarie 1948, aflăm că la data respectivă în oraş exista o comunitate evreiască, care număra 481 de credincioşi, ce reprezentau 5,96% din populaţia oraşului. Comunitatea avea 1 templu, 2 sinagogi, 1 casă de rugăciune (transformată în şcoală), 1 rabin, 1 haham, 4 auxiliari, 2 cimitire şi 1 capelă.

După acest scurt istoric urmează descrierea lăcaşului de cult: „Templul Mare, văzut din exterior, are aspectul unei clădiri obişnuite, din ambientul local. Interiorul însă este cu totul remarcabil. Este singura clădire sinagogală a cărei sală mare de adunare are doi stâlpi interiori, între care este situată BIMA (podium, tribună a oficiantului), înconjurată de un gărduţ de fier forjat lucrat cu măiestrie. O relizare deosebită, originală este friza continuă, relizată din ocniţe bine proporţionate, cu compoziţii decorative, în auriu şi argintiu, pe un fond roşu pompeian”.

Pentru a da o mai mare greutate celor scrise, autorii încheie descrierea lăcaşului cu următoarea remarcă: „Atât stâlpii de secţiune pătrată, cât şi ocniţele şi brâul amintesc în mod vădit elemente de arhitectură ale bisericilor ortodoxe din regiune”.

Din titlul acestui subcapitol rezultă clar că autorii lui sunt cei care au răsbotezat chyderul în templu mare şi nu amploianţii primăriei oraşului, cum se voia să se creadă. Acţiunea aceasta face parte dintr-un program mai vast, prin care cercurile evreieşti încercau să acrediteze ideea că în Bucovina a avut loc un holocaust împotriva evreilor şi că aici trebuie să fie înfiinţat un muzeu al Holocaustului, iar Siretul a fost oraşul pe care a căzut păcatul alegerii. Prin cartea lui Silviu Sanie „Dăinuire prin piatră. Monumentele Cimitirului Medieval Evreiesc de la Siret”, Ed. Hasefer, Bucureşti 2000 şi programul „Valorization of the potenţial of Siret-Hliboka area. Project Code: MIS-ETC886, 2007-2013”, au fost aşezate panouri explicative în faţa cheyderului şi lângă zidul cimitirului, iar prin aceasta au fost introduse forţat în circuitul cultural şi turistic, termenii templu mare evreiesc şi cimitirul medieval evreiesc.

Între timp, am observat că Templul Mare, cum se numea acum cheyderul, a început să fie neglijat, iar prin oraş circulau zvonuri că muzeul din oraş va fi transformat într-un muzeu evreiesc.

Răspunsul la întrebarea de ce Templul Mare a fost neglijat de cercurile evreieşti, l-am găsit în presa judeţeană. La peste doi ani de la dispariţia comunităţii evreieşti din oraş, în „Crai nou” nr.5861/26 noiembrie 2011, domnul Gheorghe Flutur, pe atunci (tot) preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a anunţat ce mare fericire îi aşteaptă pe sireteni: „… La iniţiativa autorităţilor sucevene şi a Muzeului Bucovinei, în muzeul de istorie al oraşului Siret ar putea fi amenajat un Muzeu de istorie a evreilor din Bucovina (…) acest muzeu ar fi singurul muzeu de acest fel din România (…) În curtea interioară a acestui muzeu ar urma să fie construit un Memorial al Holocaustului (…).

Din acest anunţ reiese că preşedintele C.J. Suceava şi directorul Muzeului Bucovinei din Suceava nici măcar nu s-au ostenit să consulte locuitorii oraşului şi nici conducerea oraşului.

La sesizarea noastră cu nr.8906/05.12.2011 referitoare la acest anunţ, Consiliul Local siretean a răspuns că nu a fost consultat în această problemă şi că nu este de acord cu propunerea domnilor Flutur şi Ursu.

După acest demers, noi, în articolul „Din nou despre muzeul din Siret”, apărut în „Crai nou” nr.5900/ 16.03.2012, am respins această propunere ca neavenită, şi am făcut o propunere amiabilă, care ar respecta istoria şi ar fi benefică pentru ambele părţi, locuitorii oraşului şi cercurile evreieşti.

Protestului nostru i s-au alăturat o serie de intelectuali de marcă din provincie, dl prof. Kolea Kureliuc (Crai nou nr.5909/ 27.03.2012), dl prof.univ.dr. Ion Popescu-Sireteanu (Crai nou nr.6340/05.09.2013), dl prof. Ioan Ţicalo (Crai nou 6344/ 2013) şi alţii, care au condamnat gestul samavolnic la adresa istoriei bătrânului Siret. Mulţumim pe această cale celor care s-au solidarizat cu noi în această luptă inegală. De asemenea mulţumim cotidianului „Crai nou” pentru că ne-a sprijinit prin publicarea acestor articole. Cu toate protestele, acţiunea a continuat, fiind sprijinită cu ardoare de unii dintre lucrătorii în via cooperativei judeţene şi locale, eu am devenit antisemit şi duşman al poporului, iar demersul meu a rămas „Vox clamanti in deserto” (Vocea celui ce strigă în pustiu). După un timp de la publicarea acestor articole, domnul Emil Constantin Ursu, directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, ne anunţă în „Crai nou” nr. 6545/13 ianuarie 2014 următoarele: ”…Proiectul tehnic pentru reabilitarea şi reorganizarea Muzeului de istorie Siret este finalizat (…) muzeul de bază va rămâne de istorie, în clădirea principală, unde vor fi puse în valoare descoperirile arheologice de pe Dealul Ruina. Totodată, se va pune accent pe comunitatea evreiască, curtea exterioară muzeului urmând a fi amenajată ca un Memorial al Holocaustului din Bucovina…”.

Scriind aceste rânduri, domnul director face cel puţin două greşeli impardonabile, sau mai bine zis două blasfemii la adresa românilor bucovineni; primo – a inventat un eveniment istoric (în Bucovina nu a fost Holocaust împotriva evreilor) şi secundo – a mutat un eveniment ce a avut loc în Transnistria, în Bucovina (evreii din Bucovina au fost deportaţi în anul 1941 în Transnistria, unde au fost exterminaţi în număr mare). Un memorial al victimelor Holocaustului trebuia construit în Transnistria, unde a avut loc acest eveniment tragic, şi nu la Siret. În Templul Mare există o listă cu numele evreilor sireteni care au murit în deportare, iar în Cimitirul Evreiesc Nou, există mai multe morminte pe care scrie „Gestorben in Transnistrien” (Decedat în Transnistria) şi chiar un modest monument închinat acestui tragic eveniment din istoria evreilor.

La sfârşitul verii anului 2012, Monumentul Holocaustului din Cimitirul Evreiesc Nou a fost mutilat prin distrugerea mormintelor în care a fost îngropat aşa-zisul săpun din evrei (EJS) , la comanda unui maran din Statele Unite….

În albumul său intitulat „Cimitire evreieşti din Bucovina” NOI Media Print Bucureşti, Tipărit la „Alfoldi printing House Hungary” în 2009, Simon Geissbühler găseşte în mai toate localităţile provinciei urme ale Holocaustului, iar în cartea „Iulie însângerat România şi Holocaustul din vara lui 1941”, Curtea Veche Publishing, Bucureşti 2015, induce ideea că în Bucovina, în iulie 1941, a fost organizat un holocaust împotriva evreilor. El scrie despre aceste evenimente de parcă ar fi fost martor ocular, deşi în realitate nu face altceva decât să reediteze aberaţiile lui Mircu Marius din cartea „Pogromurile din Bucovina şi Dorohoi” Editura Glob Bucureşti 1945.

Pe vremea aceea se folosea termenul pogrom, iar termenul holocaust a fost inventat cu peste un deceniu mai târziu de către doi evrei originari din oraşul Siret, probabil un motiv în plus pentru ca muzeul din Siret să fie transformat în muzeu al holocaustului.

La peste şapte decenii de la aceste evenimente tragice, doar cercurile evreieşti hipsterice şi câţiva intelectuali români aserviţi lor, scurmă prin istorie pentru a o răstălmăci după bunul lor plac, pentru a induce ideea că în Bucovina a avut loc un holocaust împotriva evreilor, iar la Siret, cel mai vechi oraş al provinciei, muzeul local trebuie transformat neapărat într-un muzeu al Holocaustului.

În final, domnul director ne propune un muzeu hibrid în care să fie reprezentată copios istoria evreilor, în vreme ce Templul Mare este lăsat să se ruineze pe zi ce trece. În loc să aibă Siretul două muzee, care să reflecte istoria sa de aproape un mileniu, mai bine să aibă un muzeu al poporului ales. După cum se poate vedea, Siretul nu a scăpat de „Blestemul lui Teliman” nici după dispariţia comunităţii evreieşti din oraş.

Cotidianul Crai nou nr.7955/18 februarie 2019, p.16, îi anunţă pe cititorii săi: „Prejudiciu grav adus patrimoniului naţional Chivotul Sfânt al Sinagogii din Siret a fost înlocuit şi apare la o licitaţie din Israel”. Noi ştim că în oraşul Siret nu există nicio sinagogă, de la dispăruta comunitate evreiască din Siret, în oraş a rămas doar Templul Mare Evreiesc, şi acela într-o stare deplorabilă. În sfârşit, cercurile evreieşti şi-au adus aminte de acest lăcaş uitat de peste două decenii, iar prin aceasta vor să arate opiniei publice că respectivul lăcaş face parte din patrimoniul naţional, ca o justificare pentru transformarea muzeului din Siret în muzeu în care „…se va pune accent pe comunitatea evreiască, curtea exterioară a muzeului urmând a fi amenajată ca un Memorial al Holocaustului din Bucovina..”( Crai nou nr. 6545/13.01.2014)

Cu regret constatăm că soarta muzeului siretean este pecetluită, iar cuvintele domnului prof. univ. dr. Ion Popescu-Sireteanu, din scrisoarea deschisă (Crai nou nr.6340/05.09.2013), sunt pe cale de a se adeveri în scurt timp:

Trăim vremuri minunate tovarăşi ! Pardon, domnilor !

 Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: