Pentru cine legiferează Parlamentul României?

 Constituţia statuează la ARTICOLUL 61 (1) că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Numai că, analizându-le în esenţa lor, legile trecute de cele două camere ale parlamentului, cel puţin de la ultimele alegeri încoace, favorizează mai cu seamă o anumită sau anumite persoane, de obicei politice, doar anumite categorii sociale şi formaţiuni care, într-un fel sau altul, sprijină actuala guvernare. În limbaj actual s-ar putea numi legi cu dedicaţie, eufemistic vorbind (nu exclud ca vreodată un procuror îndrăzneţ să încopcieze aceste fapte într-un dosar de corupţie!). Aşadar încă o „formă fără fond” pe lângă multe altele de la temelia statului de drept şi a democraţiei româneşti. De demonstrat.

Într-o ţară democratică, cu stat de drept funcţional, cu reguli stricte şi obişnuinţe acceptate de secole bune, procesul de legiferare se desfăşoară altfel decât în România: legile sunt pentru toţi membrii societăţii, cetăţenii înşişi sunt egali, fără imunităţi în faţa legilor, ei sunt consultaţi uneori mai mulţi ani şi contribuie la alcătuirea unor legi bune pentru toţi, nediscriminatorii, progresiste, iar specialiştii, juriştii, sociologii, o mulţime de organizaţii cetăţeneşti îşi spun cuvântul, şi de cuvântul lor chiar se ţinea seama…

Or Parlamentul şi Guvernul României, ambele având competenţe constituţionale în domeniul legiferării, s-au îndepărtat cu totul de cutumele democratice, practicându-se politica pumnului în gură: guvernul dă ordonanţe de urgenţă fără să fie vreo urgenţă, iar majoritatea parlamentară nu ţine cont de opoziţie, nici de profesioniştii domeniului, nici măcar de tratatele internaţionale la care România este parte. A se vedea întreaga legislaţie referitoare la Justiţie. E ca şi cum cetăţenii ar fi invitaţi iar şi iar la proteste. Ceea ce s-a şi întâmplat din 2016 încoace.

Iată doar câteva exemple: actuala putere vrea să-şi fidelizeze activiştii de partid, consilierii, primarii, parlamentarii…, de aceea principalele legi se referă la avantaje şi creşteri salariale pentru ei, ajungându-se la situaţii hilare precum şoferi ai parlamentarilor şi femei de serviciu cu salarii mai mari de câteva ori decât al profesorului care i-a învăţat să scrie şi să citească şi al inginerului care le-a construit clădirea. N-am auzit până acum ca legislatorii să fi făcut studii de impact, să se fi consultat cu organizaţiile profesionale, cu societatea civilă când au schimbat legile salarizării după cum le-a dictat interesul politic şi pofta de căpătuire personală.

Sau, referitor la cel mai recent caz, legile justiţiei, se poate afirma cu dovezi că magistraţii, specialiştii în drept ai catedrelor universitare şi ai institutelor de profil, societatea civilă, cetăţenii nu au fost consultaţi. Ba nu s-a ţinut cont nici de MCV, nici de Comisia de la Veneţia, nici de rezoluţia Parlamentului European. S-a practicat manipularea: la discuţii au fost invitate numai organizaţii fictive şi asociaţii profesionale nereprezentative, care au pe listă de obicei inşi din partidele de guvernământ, iar discuţiile publice pe seama mai tuturor proiectelor au lipsit aproape cu totul.

Nici în domeniile bancar, fiscal-financiar şi economic lucrurile nu stau mai bine: OUG 114 provoacă mari turbulenţe şi semne de întrebare nu numai pentru oamenii de afaceri, dar şi pentru opoziţia românească, pentru Uniunea Europeană, iar băncile mondiale, agenţiile financiare internaţionale ameninţă cu scăderea ratingului şi a credibilităţii României. Nu ştiu dacă cineva şi-a asumat conştient destabilizarea mediului economic, dar e clar că viitoarele guvernări vor avea mult de furcă până vor repune la loc toate rotiţele sistemului.

Aşadar în favoarea cui legiferează actuala putere politică, din moment ce majoritatea cetăţenilor tot mai împovăraţi de taxe şi impozite, firmele producătoare de bunuri, băncile creditoare vor avea de suferit? Cum se explică faptul că mereu majoritatea de guvernământ are alte priorităţi decât acelea ale tuturor „românilor”?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: