Diriguitor de patrimoniu

Îl privesc pe Vasile I. Schipor şi mă gândesc deodată la mucenicii scrisului transilvan, la truditorii hronicilor zămislite de Şcoala Ardeleană. Numai acolo zăcămintele istoriei şi ale limbii române au cunoscut izbânda, rostuindu-se în cuptoarele vegherii şi îndelungii răbdări. Numai acolo, precum în Moldova codicelor şi evangheliarelor medievale, cuvintele au fost dezgropate şi curăţate de întorsura veacurilor, precum cioburile dezvrăjite de arheologi. Până în sâmburele lor genezic şi esenţa lor cântătoare, munca scriptorilor corifei îi prefigura pe „magul de la Câmpina”, Bogdan Petriceicu Hasdeu, şi pe toţi filologii din spiţa lui.

De la şcoliţii din această Alma Mater din „mica Romă”, Vasile I. Schipor a învăţat ce înseamnă acribia cărturărească, cum se citeşte un document, cum se interpretează şi valorifică, cum se struneşte un text, o informaţie până a se încastra în armura unei cărţi referenţiale. Dar înainte de aceste „tehnici”, profesorul bucovinean a învăţat, ca în ucenicia sacerdotală, disciplina pe frontul cuvintelor, reverenţa faţă de limba neamului său. Numai graţie acestui ascendent Schipor a devenit un cercetător autentic, girat nu de un colegiu local sau de o universitate regională, ci de chiar cel mai înalt for cultural al Ţării, Academia Română.

Cu origine în lumea ţărănească, născut la 3 ianuarie 1953 în localitatea Dorneşti, Suceava, liceean la Rădăuţi, licenţiat al Universităţii ieşene, profesor în câteva sate şi în prestigiosul Colegiu „E. Hurmuzachi”, cercetător ştiinţific şi doctor în Istorie literară, cu excepţionale contribuţii în cadrul Institutului „Bucovina” din Rădăuţi (fondat din râvna cărturarilor Dimitrie Vatamaniuc şi Radu Grigorovici), V. I. Schipor a lăsat lăudabile urme în cercuri şi cenacluri literare, în editarea revistei „Muguri” (împreună cu sensibilul dascăl Luca Bejenariu), în redacţia Almanahului „Apa vie” şi în alte publicaţii, culminând cu „Analele Bucovinei”, în care semnează valoroase şi substanţiale studii de istorie şi literatură, cu o devoţiune rară pentru Bucovina dintotdeauna. Cu devoţiunea deprinsă de la socrul său, preotul patriot – şi puşcăriaş de lux pentru credinţă, etică şi neam, Victor Bobu, păstor venerabil şi iniţiator de muzeu la Bălineşti, în urma căruia istoria poate consemna doar paragini, ca şi la Suceviţa, ca şi la Grăniceşti şi în multe alte locuri sfinţite de „preoţii de la Cernăuţi” şi urâţite de descendenţi fabricaţi fără niciun criteriu valoric. Preşedinte al Filialei Rădăuţi a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, profesorul Schipor a părăsit „câmpul de bătălie” tocmai când statura lui, acoperită timpuriu de un nimb iernatic, a convertit în profilul său vârsta înţeleptului. Paradox cumplit, vârsta când nu mai are nevoie nimeni de tine! A încheia o activitate silit de un pumn de ani, că aşa e oficial, e o aberaţie grotescă. Desigur, nu pentru cei care jubilează triumfalist pe marginea evenimentului „exit”, nerăbdători să umple jilţul gol şi să înşface funcţia, adică epigonii meşteri la tencuit nume şi la demolat statui. Schipor ar fi trebuit păstrat nu în arhivă, ci ca veghetor şi diriguitor de patrimoniu în cadrul Institutului, ca îndrumător în elaborare ştiinţifică, eficient în orice Muzeu, în orice Bibliotecă, chiar şi cu un curs (asociat) în Universitate. La Institut este un colectiv fertil, doctoral, dar între truditori, Schipor a avut şi, trebuie să recunoaştem, are o cotă academică. O cotă recunoscută chiar de către Academie –V. I. Schipor a primit recent Premiul „D. Onciul” al Academiei Române!

Sunt, cred, primul care am fost învăluit de această sublimă bunăvestire. Ştiu ce înseamnă să fii invitat în Aula spiritelor Culturii româneşti şi cât de strălucită este o asemenea zi unică în viaţa unui om truditor în galeriile nestematelor Ţării sale. Bucurându-mă, am strigat, ca la hirotonie: Dignus est!

Iată cum se vindecă oamenii cuminţi, oamenii care şi-au însuşit licărul salvator cugetând la zicerea latină: Per aspera ad astra.

Această recunoaştere e răsplata tuturor anilor de scris şi citit, de slujire dăruită, fără simbrie, fără dobândă. Ar trebui să se bucure de asemenea onoare şi Eugen Dimitriu, Mihai Camilar, şi Nicolae Cârlan, cum ar fi meritat şi enciclopedul Emil Satco.

Vasile I. Schipor este un om cu operă. Tot ce a cercetat şi a tipărit în „Anale” va trebui reaşezat în cărţi, inclusiv „memorialul” temniţelor – gazde generoase ale elitei profane şi bisericeşti. Laurii Academiei îl obligă. Ştiinţa înaltă şi sobrietatea intelectuală, pertinenţa şi ţinuta profesorală de tip clasic, de parcă şi-a forjat personalitatea în medii nemţeşti, sunt pentru „rampă”, pentru public/ agora, nu pentru Dicţionar.

Scriu astfel cum a scris el oarecând despre mine în trei pagini (care nu se mai sfârşeau): Un mod de dignitate… Nu mulţumindu-i astfel (sunt restanţier la acest capitol profesorilor Ilarion Hurjui, Liviu Hulubaş, Ernest Viforeanu de la „Hurmuzachi”, precum şi excepţionalilor dascăli de la „Şaguna”, Sibiu), ci adeverindu-mi că V.I. Schipor nu a trecut întâmplător pe sub portretul cărturarului Dimitrie Cantemir, din holul Institutului, însoţit de umbra monumentală a cărturarului Dimitrie Vatamaniuc, al cărui suflet este sigur în cerul cărţilor de aici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: