La 3 luni de la pompoasa „Inaugurare Centenară”

Statuia lui Ştefan cel Mare are „granitul” exfoliat, marmura ruptă şi soclurile ciobite

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, susţine, într-un comunicat de presă, că statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare are deja „granitul” exfoliat, marmura e ruptă şi soclurile ciobite.

„Ion Lungu conduce Primăria Sucevei de 15 ani. A avut în permanenţă sprijinul majorităţii consilierilor locali, în 12 din aceşti 15 ani majoritatea fiind constituită de grupurile PNL, PDL şi PMP. În aceşti 15 ani a avut şansa să modernizeze Suceava, să facă lucruri trainice, să le crească calitatea vieţii sucevenilor” arată Cuşnir.

El consideră că, în realitate, primarul şi-a bătut joc de Suceava şi de suceveni şi că ar fi făcut tot ceea ce a depins de el pentru a deveni cel mai detestat om al Sucevei.

„A reuşit inclusiv să compromită sărbătoarea Anului Centenar. Mai exact, cum este posibil ca la 3 luni de la pompoasa «Inaugurare Centenară» a amenajărilor de la statuia lui Ştefan cel Mare, «granitul» să fie exfoliat, marmura ruptă, soclurile ciobite? Ion Lungu a reuşit să profaneze un vestigiu al celui mai important Domnitor al Moldovei şi, concomitent, să îşi bată joc de Bucovina, de Anul Centenar şi să trateze cu dispreţ contribuabilii suceveni” scrie Cuşnir.

„Cum ţi-ai permis Ion Lungu să îţi baţi joc de 1,3 milioane lei şi să dai acest obiectiv pe mâna unor societăţi de construcţii din Ipoteşti şi din Miroslava? Ce experienţă aveau aceste două firme? Cum aţi recepţionat lucrările? De ce nu le-aţi solicitat să remedieze defecţiunile în perioada de garanţie? Sau plănuiţi tot pe PSD să daţi vina, că se pare că este singurul argument de care sunteţi capabil. A nins prea repede sau prea mult? Spune, Ion Lungu, dă-ţi frâu liber imaginaţiei!” transmite Dan Ioan Cuşnir.

El se întreabă dacă primarul Ion Lungu are habar ce se întâmplă prin Suceava sau dacă este doar în stare să coordoneze lucrări care să ţină 3 luni.

„Ce s-a întâmplat în Suceava în ultimii 15 ani? Oameni lipsiţi educaţie şi fără un parcurs profesional credibil au fost într-o campanie electorală perpetuă, preocupaţi de beculeţe colorate, diplome inutile, flori plantate înainte de zăpadă şi ieşit cu lopata la sesiuni foto. Chiar sunt curios dacă şi anul acesta ieşiţi cu măturoiul să vă faceţi de râs, în loc să vă preocupaţi de cei doi piloni care pot duce la dezvoltare autentică: infrastructură şi educaţie. Pâinea şi cuţitul a fost la voi, dar aţi apelat la cea mai laşă soluţie, aţi jucat cartea de victimă şi aţi dat vina pe sistem” a mai adăugat liderul social-democrat sucevean.

El crede că situaţia nu este de mirare ţinând cont de modul în care şi-a format Ion Lungu echipa. Potrivit lui, „în loc de oameni cu un minim acceptabil de educaţie şi valoare, omul numărul doi în administraţia locală este Lucian Harşovschi, ale cărui calificări şi istoric profesional se limitează la transportul public cu maxi-taxi”.

„Între timp, Suceava se prăbuşeşte sub povara incompetenţei, a intereselor personale care au devenit mai importante decât interesul comunităţii. Suceava este mâncată de cancerul compromisurilor şi blaturilor. Suceava are nevoie de Ordine şi Progres. Suceava trebuie să fie condusă de către o echipă care înţelege ce înseamnă sa faci «Totul pentru Suceava!»”, a conchis Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: