Ruta ocolitoare spre Botoşani intră în linie dreaptă

> Primarul Ion Lungu anunţă că proiectul costă două milioane de euro şi va fi finalizat odată cu darea în folosinţă a noului pod peste râul Suceava

 Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, că s-a început proiectul pentru ruta alternativă Suceava – Botoşani, rută care este separată în două etape; prima etapă include realizarea noului pod peste râul Suceava, iar a doua etapă o reprezintă drumul cu o lungime de 4 km, din care 2,212 km până la pod şi 1,9 km după pod.

Primarul a spus că va fi scoasă la licitaţie execuţia primului tronson, de 2,212 km, care începe de la strada Traian Vuia, unde va fi amenajat un sens giratoriu, şi continuă pe strada Apeductului până la pod pe strada Energeticianului şi se va intersecta şi cu drumul spre Mirăuţi, care va fi reabilitat pe o lungime de 1,5 km.

„După estimările noastre, costul drumului rutei ocolitoare este de circa 2 milioane de euro” a spus primarul.

El a menţionat că în bugetul acestui an este prevăzută suma de 100.000 de lei pentru studii pentru acest drum, dar şi suma de două milioane de lei pentru lucrări de execuţie a primului tronson, urmând ca în anul 2020 să se continue cu partea a doua a drumului, care să ajungă în Salcea, fiind vorba despre trei trasee care sunt deja folosite.

Primarul a spus că ruta cea mai scurtă traversează calea ferată înainte de sediul Termica, de unde mai sunt 1,1 km până în zona Avicola, şi că a fost depusă documentaţia la CFR pentru avizarea proiectului de traversare a căii ferate.

„Intenţia noastră este să facem aceşti 4 km să ieşim în DN 29 în zona Avicola” a spus primarul.

El a menţionat că urmează ca în perioada următoare să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici, astfel încât să se poată declanşa procedurile de licitaţie pentru proiectare şi execuţie a acestui drum.

Potrivit lui Ion Lungu, podul peste râul Suceava va fi finalizat în 24 de luni, iar intenţia municipalităţii este ca şi drumul spre pod să fie realizat în acest interval de timp. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: