Vin vremuri grele…

Majoritatea de guvernământ descoperă frica… Se teme de vremuri grele. După atâtea decizii proaste, inexplicabile pentru perioada actuală, diriguitorii dau din colţ în colţ. Au încercat şi aproape au reuşit să se facă stăpâni pe Justiţie, dar acum au ajuns la scadenţă: Uniunea Europeană, magistraţii, Opoziţia, demonstraţiile de stradă şi o bună parte a populaţiei s-au radicalizat şi nu mai acceptă mutarea deciziei juridice de la judecători la partidele de guvernământ, adică la liderul maxim Liviu Dragnea, iar vârful de lance al Justiţiei româneşti, Laura-Codruţa Kövesi, este pe cale de a-şi adjudeca funcţia de Procuror European. Ceea ce ridică moralul magistraţilor, aducând o gură de oxigen ideii de independenţă a Justiţiei.

Alte decizii proaste precum OUG 7 şi 114 cu reglementări economice care ameninţă stabilitatea financiară a României: preţurile şi dobânzile la credite, mai ales cele guvernamentale, cresc, euro urcă îngrijorător, destabilizând bursele şi economiile populaţiei, climatul economic european şi mondial dă semne de criză, câteva mari companii se pregătesc de dislocare… Momentul coincide cu întârzierea nepermis de mare a alcătuirii bugetului naţional şi cu revolta magistraţilor, a justiţiarilor care şi-au suspendat activitatea, au închis sălile de judecată, protestând pe treptele tribunalelor. Pe deasupra, majoritatea parlamentară dă semne de risipire, diminuând capacitatea de manevră a Guvernului. Ce e de făcut?

Şi cum belelele nu vin niciodată singure, Guvernul s-a trezit cu o foame extraordinară de bani şi, ca oricare cetăţean în nevoie, a dat buzna la Banca Naţională. Că acolo crede el că sunt banii. Epoca lui Nicolae Văcăroiu i-a fost pildă nepreţuită: pe vremea sa, tiparniţa de bani funcţiona cu toate motoarele turate la maximum. Inflaţia cu două şi chiar trei cifre au suportat-o fraierii şi amărăştenii. Că doar ei i-au dat votul, iar „cunoscătorii” s-au îmbogăţit peste noapte jefuind sistemul bancar. Situaţia se vrea repetată şi acum, numai că „moşierul” producător de vinuri scumpe, adică guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Opoziţia, finanţiştii, oamenii conştienţi s-au opus. Şi atunci s-a pus în funcţie liftul: Jos Isărescu! Sus Darius Vâlcov! Dar banii tot n-au venit.

Aşa că li s-a pus pata pe cele 60 de tone din aurul Băncii Naţionale aflate în Banca Angliei. BN are peste 100 de tone de aur necesare pentru acoperirea şi garantarea leului, pentru ca statul român, capitalul românesc, românii înşişi să aibă o garanţie a convertibilităţii leului, a afacerilor cu alte state, lucru valabil încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Ei, bine, cică aurul acesta trebuie adus acasă, iar pe finanţiştii neînregimentaţi politic i-au năpădit întrebările: ce vor să facă cu aurul – bun al întregului popor? Îl vor ascunde prin peşteri ca Ion Antonescu de teamă să nu-l găsească duşmanii sau îl vor duce la ruşi ca să-i pună cruce la fel cum i-am pus cruce tezaurului? Îl vor folosi pentru mită în viitoarele campanii electorale? Dar, pentru că există în acest domeniu nişte reguli şi cutume internaţionale draconice respectate de secole bune, prevăd că aurul va rămâne la locul lui, cu tot cu foamea neostoită de bani a guvernului.

Unii jurnalişti şi analişti privesc spre celebrul Maduro, preşedintele Venezuelei, cel ce a pus soldaţii să tragă cu puşca în protestatari şi în străinii care veneau cu ajutoare. Da, în una din cele mai bogate ţări de pe mapamond! El este cel ce a poruncit ca aurul din Banca Angliei să revină în ţară, dar respectiva bancă, SUA şi alţii s-au opus. Toată lumea ştie că de aurul ţării nu te poţi atinge, numai Maduro şi PSD nu.

Văzând zbaterea ca peştele pe uscat a forţoşilor lideri români, agenţiile internaţionale de monitorizare a situaţiei economice anunţă că vor scădea ratingul României, caz în care vom intra în criză: dobânzile la împrumuturile guvernamentale vor exploda, guvernul va găsi cu greu bănci care să-l crediteze, inflaţia ne va sărăci din nou, ţara nu va mai fi atractivă pentru investitorii străini, iar ponoasele le vor trage din nou amărăştenii! E clar că vin iarăşi vremuri grele!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: