Cu Doina Cernica privind şi văzând

Doina Cernica este un homo viator în căutare de sine. Pentru ea, râul-soare curge în timpul de peste timp, de aici spre acolo, din – spre întru, pretutindeni cu fascinaţia călătoriei şi a labirintului interior. Într-o argonautică însemnare şi consemnare, cu bateriile încărcate de dorul cunoaşterii, poposeşte în gările trenului-timp antrenându-şi intelectul în cursa lungă a propriei formări. Lectură, excursie, pelerinaj sau călătorie în aproapele sau în departele mărginirii nemărginite. Călătoarea poartă în buzunarul sufletului fascinaţia traseelor străbătute şi derulate prin cutia timpului. Îndemnul – imperativ, sfat, rugăminte, poruncă – Priveşte şi încearcă să vezi, este esenţial. Priveşte pentru a vedea, pentru a pătrunde în esenţe, pentru a face asociaţii, pentru a te raporta, pentru a înţelege. Nu e vorba doar de “guarda e passa”, ci de adâncirea privirii devenite vedere profundă prin raportare la acum şi atunci, la cunoscut şi necunoscut, la livresc şi la asociere cu alte fapte, privelişti, situaţii sau întâmplări. Călătoarea şi-a început şi de această dată colindul pe diverse meridiane din nevoia de a cunoaşte, de a se întoarce mai bogată spiritualiceşte.

Din hulubăria adolescenţei, de la puntea fără piloni de peste Moldova, de la cartea copilăriei – legendele greceşti ale lui Kun, de la Copiii Muntelui de Aur (Alexandru Mitru), „educată la şcoala dintâi a poveştilor”, imaginarul fabulos i-a adunat în podul memoriei timpul imemorial.

„Colindul” în Balcanii de Vest, în Ţara Munţilor Negri, la Raguza, Skopje, în Malta, Creta, Atena, la Metz, Bratislava, Dresda ori Praga, pătrunderea în spiritualitatea Chinei, popasul în Deşertul Iudeei, la Ierihon, Ierusalim sau Betleem, surprinde esenţele şi le raportează acasei sale. La Congresul de Filosofie din Atena dedicat celor 240 de ani de la naşterea lui Aristotel, fresca de la Universitatea ateniană îi este mai puţin apropiată decât cea de la Mănăstirea Voroneţ, explicată de Monahia Elena Simionovici: „Pe coloanele laterale se observă persoane ce nu au aureole, ci coroane. Sunt regii gândirii: Aristotel, Platon, Sibila romană, Pitagora, Socrate”.

Călătoarea în Ţara Chitailor la al 24-lea Congres de Filosofie cu tema “A învăţa să fii om”, readuce în atenţie bijuteria Voroneţului. Templul Cerului din miazănoapte (Pekin) unde “albastrul din olanele acoperişului trăieşte subtil o permanentă prefacere sub atingerea luminii, şi ea în neîncetată schimbare […] ţigle albastru-indigo. Culoare izvorâtă din cer. Da, albastru fără egal în unicitate ca albastrul de Voroneţ”. Albastru de Voroneţ şi albastru pekinez. Îl revedem apoi cu ochii minţii, în caftan boieresc, pe spătarul Nicolae Milescu pentru un dialog al unicităţii la ceremonia ceaiului, privind Templul Cerului, Poarta de Aur, Drumul sacru şi Marele Zid Chinezesc menţionat în jurnalul său acum peste 360 de ani.

Praga permite de asemenea asocierea cu Suceava prin Sfântul Ioan Nepomuk. Simbol al tăcerii sale de aur, păstrătorul secretului spovedaniei, duhovnicul reginei Boemiei, din firida Bisericii romano-catolice, cu un crucifix în braţe, priveşte spre sine şi spre cer, fiind sărbătorit de suceveni la fiecare 20 al lunii martie.

În deşertul Ţării Sfinte îşi doarme somnul de veci Ioan Iacob de la Neamţ, născut pe plai botoşănean, “o floare în pustiul Hozevei” (PS Timotei Prahoveanul), chemat la Domnul la numai 47 de ani şi canonizat în 2016. Şi tot în deşertul Iudeii, la Ierihon, tapiseriile celeste ale Celei Neamţu grăiesc despre credinţa fierbinte. Iar la Betleem, catapeteasma altarului Bisericii ortodoxe, catolice şi armene, ridicată deasupra Peşterii Sfinte, a fost comandată de voievodul Şerban Cantacuzino. Şi un alt dar românesc din vremea lui Constantin Mavrocordat: o stea de argint cu 14 colţuri, marchează locul unde s-a petrecut naşterea.

Minunea gotică a Vienei, Stephandom, cu acoperişul de ţiglă colorată, ne duce cu gândul la cel al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Câmpulung “cu ţiglă smălţuită în formă de solzi, comandat la Viena”.

Fântânile de la Tivoli îi amintesc Câmpulungul copilăriei şi adolescenţei în spaţiul fântânii cu sirene şi a “splendorilor naturale vegheate de Rarău şi de Pietrele Doamnei”. Curţile din Vama natală se asociază cu Muzeul în aer liber al satului de pe malul unguresc al Dunării şi cu Muzeul Satului Bucovinean de la Cetate.

Cartea debutează cu un popas la Putna, unde tapiseria Ioanei Nistor o poartă în epoca muşatină, apoi în cea eminesciană. Şi de aici, la Cernăuţi, sub Cerul Limbii Române, Eminescu întinereşte. La Chişinău pe aleea Clasicilor şi în Turnul-muzeu, pe Uliţa Vlahă a maicii Tereza, prin Belgradul victoriei antiotomane a lui Iancu de Hunedoara, pretutindeni cu Niadi, cu cei dragi de acasă şi din lumea umbrelor, cu sine, scriitoarea-călătoare ne ninge cu frumuseţe: “ninge repede, ninge bogat […] ninge cu flori de cireş […] peste Betleem cad fulgi albi, diafani ca şi cum cerul ar fi o necuprinsă livadă de meri în floare care îşi scutură petalele în livada celestă şi ne acoperă inimile cu zăpada lor caldă”. Şi totul, sub semnul Luminii Lumii. “Neaua ninge… Lăudaţi şi cântaţi/ Şi vă bucuraţi”.

Doina Cernica ne invită la un ospăţ spiritual. Cărţile cărţi cheamă. Călătoriile, alte călătorii. Nu un capăt de drum, ci un nou început. Sub semnul aceloraşi întrebări retorice. Cu răspuns sau fără. “Eu plec mai departe cu un pâlc de lei…”

Autoarea ne oferă o carte profundă de proză veritabilă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: