Arhivă pentru februarie 28th, 2019

Concert al trupei Direcţia 5

Actualitate, Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28 28 februarie 2019 la 13:00 Comentariile sunt dezactivate

Trupa Direcţia 5 va susţine sâmbătă, 2 martie a.c., la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, un concert în care prezintă noul album, „În culori”. „Albumul «În culori» a fost prezentat pentru prima dată în noiembrie anul trecut, într-un spectacol-eveniment la Teatrul Naţional, iar acum show-ulCiteşte

E.ON, alături de MOL România, lansează „autostrada electrică” Iaşi-Târgu Mureş, în cadrul proiectului NEXT-E, finanţat din fonduri europene

E.ON, alături de MOL România, lansează „autostrada electrică” Iaşi-Târgu Mureş, în cadrul proiectului NEXT-E, finanţat din fonduri europene

Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28, Societate 28 februarie 2019 la 13:00 Comentariile sunt dezactivate

> În municipiul Iaşi a fost pusă în funcţiune o staţie de încărcare rapidă a vehiculelor electrice, parte a viitoarei reţele de unităţi care vor face legătura dintre Moldova şi Transilvania > Alte 4 staţii au fost deja puse în funcţiune, de către E.ON, în localităţile Târgu Frumos şi CristeştiCiteşte

Târg caritabil de mărţişoare

Actualitate, Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28 28 februarie 2019 la 12:55 Comentariile sunt dezactivate

Timp de 4 zile, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Grigore Ghica Voievod” Suceava îşi expun mărţişoarele creaţie proprie la Iulius Mall, cu scopul de a aduna fonduri pentru copiii mai puţin norocoşi. Potrivit unui comunicat al centrului comercial, „cei care vor să ofere celor dragi mărţişoare unicat şi, în acelaşi timp,Citeşte

Pentru minister, master planul nu-i bai, iar Suceava e cobai

Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28, Politică 28 februarie 2019 la 12:35 Comentariile sunt dezactivate

Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, şi-a exprimat, marţi, nemulţumirea că Ministerul Sănătăţii a lansat un proiect de restructurare a sistemului sanitar din regiunea nord-est, zona în care nu s-a construit un spital nou de 30 de ani, dar se doreşte şi închiderea celor care sunt în funcţiune.Citeşte

Patru ani de puşcărie pentru evaziune fiscala

Actualitate, Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28 28 februarie 2019 la 12:35 Comentariile sunt dezactivate

Cele trei ceasuri rele ale zilei de marţi pentru pesimiştii împătimiţi s-au materializat în jurul orei 16.30 pentru un bărbat domiciliat pe raza comunei Bosanci. Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti au primit spre aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Suceava faţă de unCiteşte

Euro a scăzut cu peste 2 bani

Actualitate, Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28 28 februarie 2019 la 12:34 Comentariile sunt dezactivate

Creşterea ofertei de valută şi menţinerea apetitului pentru risc manifestat în rândul investitorilor internaţionali au permis leului să se aprecieze faţă de principalele valute. Cursul euro a scăzut de la 4,7617 la 4,7408 lei, după ce acum două zile fusese testat pragul de 4,77 lei. După o deschidere la 4,76Citeşte

Flash

Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28, Opinii 28 februarie 2019 la 12:33 Comentariile sunt dezactivate

Nu ştiu exact cine a câştigat la Bruxelles. România sau Kovesi. Eu am susţinut ideile Codruţei ca fiind ale unui stat de drept şi ale unei lupte „pe bune” împotriva foştilor, actualilor şi viitorilor tovarăşi aninaţi în crengile comunismului şi care au furat din „averea întregului popor” până aproape căCiteşte

Concertul lui R. Kelly din Germania a fost anulat după acuzaţiile de agresiuni sexuale

Concertul lui R. Kelly din Germania a fost anulat după acuzaţiile de agresiuni sexuale

Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28, Vitrina cu vedete 28 februarie 2019 la 12:31 Comentariile sunt dezactivate

Concertul din Germania al rapperului R. Kelly, acuzat de agresiuni sexuale împo-triva a patru femei, dintre care trei minore, a fost anulat „în lumina noilor fapte”, au anunţat organizatorii con-certului, relatează dpa. Anunţul a fost făcut după ce săptămâna trecută un judecător a stabilit cauţiunea în cazul lui R. KellyCiteşte

Un „uriaş”: Mitropolitul Kievului – Petru Movilă

Un „uriaş”: Mitropolitul Kievului – Petru Movilă

Biserica din suflet, Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28 28 februarie 2019 la 12:26 Comentariile sunt dezactivate

Analiza diacronică şi implicit sincronică, din perspectiva istoriografiei eclesiale a marilor personalităţi ce au dat conţinut şi, deopotrivă, au aşezat pe tâmpla veşniciei Biserica Ortodoxă Română şi sora ei, Biserica Ortodoxă Ucraineană – se ajunge la motivaţia sufletească a abordării acestui subiect, prin care se realizează un binemeritat remember alCiteşte

Dor de primăvară !

Crai nou nr. 7963 din 2019-02-28, Societate 28 februarie 2019 la 12:24 Comentariile sunt dezactivate

Ca permanent îndrăgostit de ale mele plaiuri, aştept anotimpul revigorării vieţii cu dor de suişuri pe munte, pentru a-mi îndestula sufletul flămând de aerul ozonat, de ciripitul feluritelor zburătoare, de susurul izvoarelor şi de parfumul pădurilor de brad. Sunt cotropit de astfel de dorinţe în zilele acestea cu cer azuriuCiteşte

Sumarul ediţiei: