Românii, de la supravieţuire la fericire (I)

  „Întreb întrebarea şi-ntreb/ Fericirea o caut sau drumul spre ea// Întreb întrebarea şi-ntreb/ Jumătatea o caut sau negăsirea găsită// Întreb întrebarea şi-ntreb/ Devenirea aştept sau lacrima ei// Întreb întrebarea şi ard toată clipa/ de gând întrebat// Drumeţită mi-e naşterea-n moarte/ Prin clipa gândului trup// Nenăscută-i doar clipa gândului gând/ Şi-atunci să-ntreb întrebarea/ s-aştept sau să plâng?”

 Continuând întrebările într-o cheie mai concretă putem considera „căutarea fericirii” drept sens principal al existenţei noastre, ce-am putut înţelege până acum e că Dumnezeu este iubire, EL a creat lumea prin bărbat şi femeie care doar prin iubire (în felul şi la nivelul lor) pot perpetua creaţia. Nimeni nu poate fi întreg decât dacă şi-a găsit Jumătatea cu care să poată continua la nivelul optim creaţia. Poate fi căutarea „jumătăţii” un sens al vieţii, un drum spre împlinire şi fericire ? Ne putem oare găsi jumătatea sau de cele mai multe ori ne mulţumim cu „negăsirea găsită”? Pe tot acest drum evoluăm, devenim, spre ce? Spre lacrima finală? Este însă necesar ca totul să aibă un sens? Putem lăsa lucrurile aşa cum sunt înţelegând că n-a venit timpul şi cine ştie poate nici nu va veni vreodată ori putem continua să ne întrebăm pentru că acesta pare să fi fost până acum sensul dinamic al existenţei noastre sau să renunţăm plângând pentru că nu putem desluşi dincolo de „cercul nostru strâmt” care ne închide între naştere şi moarte. Gândul născut dintr-o fiinţă care se naşte şi moare nu poate pătrunde „dincolo”, adică dincolo de noi în intimitatea lui Dumnezeu, poate doar presupune.

 Sensul cel mai înalt al existenţei ar putea fi desăvârşirea prin noi a operei lui Dumnezeu. Cum acest demers nu-i uşor accesibil chiar oricui, „căutarea fericirii” ar putea rămâne un sens al existenţei mai la îndemână pentru oricine.

Dar cum se percepe, înţelege sau defineşte fericirea? Este poate cea mai analizată noţiune şi care poate fi înţeleasă psihologic, biologic, religios, filosofic, ba chiar ca o formă de organizare eficientă a existenţei personale în raport cu grupul. Cea mai simplă definire a fericirii ar fi „o stare mentală de bine, plină de emoţii pozitive, plăcute, de mulţumire, de bucurie intensă nu doar pe moment, ci pe termen ceva mai lung’”. Fericirea poate fi „pasivă” când trăieşti doar în folos propriu profitând de toate lucrurile care te pot face fericit. Poate fi şi „activă” adică să-ţi doreşti să fii pentru tine şi ceilalţi alinare, ajutor, călăuzitor sau chiar, dacă ai primit înzestrarea necesară, făuritor al unei lumi mai bune într-un domeniu sau altul ori în general. În sfârşit dacă simţi că ai chemarea poţi să tinzi spre ţelul suprem, contopirea întru Dumnezeu pentru tine şi pentru ceilalţi.

 Trăind şi muncind în general în grupuri definim fericirea precum binele şi răul ca pe o convenţie socială provenind din multitudinea de experienţe individuale, cumulate şi esenţializate. Astfel vom înţelege fericirea ca pe o experienţă, ca pe o trăire, o identificare a sensurilor existenţei şi o conturare a drumului nostru într-un mod propriu, personal. Se poate însă întâmpla ca ceea ce mă poate face pe mine fericit îl poate face nefericit pe un altul. Pot fi fericit mulţumindu-mă, la prima vedere, cu foarte puţin. Pot fi nefericiţi oameni care au cam tot ce ar trebui în mod normal să îi facă fericiţi şi totuşi nu sunt. Cred că în afară de înzestrarea proprie, relaţia cu mediul concret în care trăieşti este importantă. Aceasta poate influenţa în multe moduri accesul, intensitatea şi calitatea trăirilor mai mult sau mai puţin fericite.

Fericirea poate fi construită şi pe emoţii, pe trăiri psihice. O viaţă condusă însă doar de emoţii şi sentimente se poate întâmpla să fie foarte fericită sau complet nefericită, oricum o fericire sau nefericire incontrolabile. Există chiar unele substanţe ale corpului uman care, aflate în exces sau deficit pot crea o stare de bine puternică sau una de depresie. Parţial, fericirea poate fi moştenită genetic, prin înzestrarea cu cele necesare pentru a fi predispus la fericire (Cercetătoarea Sonja Lyubomirsky profesor de psihologie la Universitatea Riverside California, în lucrarea „Miturile fericirii’” arată că fericirea este dată de 50% factorul genetic, 10% împrejurările şi 40% acţiunile noastre, iar substanţele care contribuie la predispoziţia pentru fericire sunt: adrenalina, serotonina, dopamina, oxitocina şi endorfinele).

Au existat şi cred că încă mai există oameni care „văd” doar partea pozitivă a lucrurilor încercând să transforme mereu răul în bine. Am cunoscut în copilărie şi adolescenţă pe străbunica mea care nu putea fi atinsă de nici un lucru rău, căuta imediat să îl „îndrepte”, să pună accent pe partea pozitivă şi să „vadă” lumea plină de speranţă. Nu am văzut şi nu am auzit să se fi certat vreodată cu cineva, nici măcar cu soţul ei (adică străbunicul) cu care a trăit aproape 70 de ani împreună. Era convinsă că numai Dumnezeu îi dă această putere.

Fericirea izvorâtă îndeosebi din trăirea religioasă profundă poate da un sens vieţii mai presus de „căutarea fericirii” în sens comun. Omul nu doar presupune ci chiar crede dincolo de mintea sa, mai mult în inima lui că poate fi o fărâmă de Dumnezeire care prin dragostea faţă de Dumnezeu tinde firesc spre contopirea cu Creatorul Suprem. Putem deveni mai senini, mai încrezători în viaţă având un scop, un sens al existenţei în care să credem profund. Filosofia ancestrală românească arată că „Omul este parte a Lumii” şi trebuie să fie în armonie cu ea, să nu strice „Corola de minuni a Lumii”, a creaţiei supreme. Omul este deci în viziunea românească „parte a Armoniei Universale”. Deloc practică, dar complexă şi profundă, este şi viziunea mioritică asupra vieţii, Lumii şi chiar a cosmosului. Eventuala moarte provocată ciobanului mioritic nu strică ordinea şi echilibrul acestuia cu Lumea. Posibila lui moarte poate deveni „nunta” prin care redevine parte a naturii şi cosmosului, reintegrându-se echilibrului şi armoniei universale. Lumea Occidentală îndeosebi de la Renaştere înspre prezent pune „Omul în centrul Lumii” acesta având dreptul şi chiar datoria să stăpânească Lumea, să o modeleze, să o recreeze după dorinţele sau ambiţiile sale.

 A fi fericit poate deci să însemne lucruri diferite la români şi la occidentali în funcţie de filosofia de viaţă, rezultat al moştenirii genetice şi al parcursului istoric specific. Nu putem face abstracţie de contextul istoric, geografic, social, politic, economic şi cultural în care am trăit sau trăim. Acesta poate influenţa existenţa unui întreg grup de oameni sau a unui popor. Românii s-au format ca popor după retragerea stăpânirii romane (271d. H.) până prin secolele VI-VII d. H. Prin contopirea dacilor rămaşi după războaiele daco-romane şi a urmaşilor acestora (sedentari şi pricepuţi în cultivarea pământului) cu coloniştii romani aduşi din toată lumea romană pentru romanizarea şi dezvoltarea economică a Daciei romane.

Ultimii erau inteligenţi şi pricepuţi în meseriile lor, adaptabili şi flexibili în relaţiile sociale. Către finalul procesului s-au adăugat în ‘’fişa genetică’’ a noului popor şi grupuri mai mici de migratori dintre cei mai puţin războinici cu înclinaţii mai sedentare. Posibilitatea de apărare prin forţă în faţă valurilor continue de migratori războinici era modestă în lipsa statului, a unei organizări centrale, a unei armate profesioniste şi bine organizate. Înzestrarea intelectuală şi cultura superioară a românilor faţă de migratori, simţul lor practic dar mai ales contextul istoric grav au impus alegerea ca ţel politic şi cultural, ca filosofie de viaţă supravieţuirea, de voie de nevoie, prin mijloace predominant paşnice iar ca model uman unul echilibrat, spiritualizat şi de întâlnirea dintre latinitate şi ortodoxie care pune în evidenţă calităţile morale universal valabile în spiritul „Noului Testament”. Este o luciditate istorică extremă la români să poţi găsi până şi în supravieţuire o modalitate de a fi fericit. (va urma)

Prof. VASILE CONSTANTIN BOGHEAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: