Cezar's

Cunoşti o ţară care…?

Alegeri. Alegerile din Suceavă. Abia în urma plângerilor cetăţenilor la comitetul şi guvernul provincial s’au decretat alegerile noaue pentru comitetul comunal. S’a asceptat că administraţiunea nu se va amesteca în alegere şi că-i va lăsa pre cetăţeni să-şi constituie un comitet comunal după placul lor. Pe sub mână însă a lucrat călcând chiar principiile sistemului guvernului actual, că comitetul comunal ce se va alege să fie un instrument orb în mânele sale. Cu ocasiunea aceasta administraţiunea a dovedit că este neamică elementului român, care, în loialitatea sa, sprijinesce guvernul şi se luptă pentru el”. („Revista Politică”, Anul II, nr.11, Suceava, Octomvrie 1887)

Bârfe. Femeile nu bârfesc, ci, ele, în echipă, caută soluţii la problemele bărbaţilor!

Canibal. Proverb canibal: toţi oamenii sunt la fel de buni.

Copac. „Copacul care creşte în odaia mea/ Şi unde să mă sui mereu aş vrea,/ Să uit de tot de viaţa dinafară,/ Are proptită între crengi o scară,/ Căci printre frunze bănuiesc o subsuoară,/ Aşteptătoare şi ascunsă, de a ta,/ Ce-i sărutată numai doar de Domnul,/ Păzindu-şi cu habotnicie pomul!” (Emil Brumaru)

Diferenţă. Când eram copil îmi era frică de întuneric… Acum, când văd factura la curent, mi-e frică de lumină…

Eternitate. De-a lungul timpului, modul de a iubi s-a schimbat. Acela de a urî a rămas acelaşi. Ce păcat…, în multe sensuri.

Fasole (after homar). Sorin Ovidiu Vîntu spunea poveşti inedite din închisoare despre fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi despre fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş. „Jurnal de puşcărie – Ediţie mondenă” este titlul postării de pe Facebook unde Vîntu a arătat cum o duceau Voiculescu şi Cocoş în spatele gratiilor. „1. Cocoş a fost primit cu urale: «Bine ai venit în rândurile noastre» – ţipau hoţii de la geamuri, înjurându-l amical de mamă. 2. Voiculescu şi-a lăsat barbă. Acum toţi şi-au dat seama că e martir, nu doar salariaţii lui, care ştiau asta mai demult. 3. În ceea ce mă priveşte, trecerea de la homar la fasole cu ciolan m-a marcat profund” spunea SOV.

Încercare. „6 octombrie: Petre Ţuţea, băiatul popii din Boteni. Fără rost s-a simţit o singură dată în viaţă, la ieşirea din ocna de la Aiud. Stătea pe peronul gării cu prinţul Alexandru Ghica – 23 de ani de puşcărie sub toate regimu-rile. Bani de drum, de unde să aibă? Ţuţea: Prinţe, eu, ca băiat de popă, mult am mai mâncat la pomeni, dar de cerşit, n-am cerşit niciodată. Cred că numai ascendenţei dumneavoastră voievodale îi revine înfruntarea unei asemenea ipostaze…” (Radu Sergiu Ruba)

Logodnă. Ce înseamnă să fii logodit? – Este ca şi cum ai fi arestat preventiv înainte de a fi condamnat la închisoare pe viaţă.

Norocos. Rashela se duce la rabin: – Rabbi, învaţă-mă ce să fac. Iţic şi Ştrul sunt îndrăgostiţi de mine, iar eu nu ştiu pe care să-l aleg. Care să fie cel ales? – Cred că te vei căsători cu Iţic, răspunse bătrânul rabin. Ştrul ăsta… a fost întotdeauna aşa un norocos!…

Reviste (pentru femei). Pag.10 – ,,Eşti frumoasă aşa cum eşti”; Pag.11 – ,,Cum poţi pierde 5 kg într-o săptămână”; Pag.12 – ,,Reţetă – tort cu trei tipuri de ciocolată”.

Sfat. „Să nu alergaţi după ce este iluzoriu, după avere, după titluri: acestea se obţin cu zeci de ani de nervi şi se confiscă într-o noapte. Să trăiţi având o superioritate egală asupra vieţii: să nu vă speriaţi de nenorocire şi să nu tânjiţi după fericire căci: amarul nu ţine un veac şi dulcele nu-l bei până la fund. Să fiţi mulţumiţi că nu îngheţaţi de frig, iar setea şi foamea nu vă sfâşie măruntaiele cu ghearele lor. Dacă nu aveţi şira spinării ruptă, dacă merg amândouă picioarele, dacă amândouă braţele se îndoaie, amândoi ochii văd şi aud amândouă urechile – pe cine vreţi să mai invidiaţi? De ce? Căci a invidia pe altul înseamnă să-ţi faci mult rău ţie. Frecaţi-vă ochii, spălaţi-vă inima şi mai presus de orice să-i preţuiţi pe cei care vă iubesc şi care vă simpatizează. Nu-i ofensaţi, nu le spuneţi vorbe urâte, nu vă despărţiţi certaţi: căci nu ştiţi, poate că aceasta e ultima voastră faptă înainte de arestare, şi aşa veţi rămâne în memoria lor!…” (Al. Soljeniţîn)

Soluţie. Un ascultător: Ce poţi face când doctorul îţi interzice să te apropii de votcă? Radio Erevan: Bei votca de la distanţă, cu paiul.

Ţară. „Cunosc o ţară care – spre deosebire de altele, care n-au niciuna – are două stele polare şi din acest motiv străinul şi agenţii săi sorosişti – «uzurpatori ai axiologiei identitare» – nu vor să se lase până când măcar una din strălucitoarele stele polare nu va fi transformată într-o «instituţie dezamorsată axiologic şi identitar». Cunosc o ţară care e mai tot timpul de nerecunoscut – ba axiologic, ba identitar – şi nu mai crede în nimic, iar pentru asta, vezi bine, străinul şi agenţii săi sunt vinovaţi, drept pentru care una din stelele ei polare, trezită din adâncul somn protoaxiologic şi protoidentitar, se gândeşte, prin vocile ei purificatoare, să ceară ca la poarta tuturor instituţiilor să fie arboraţi numai prapuri bisericeşti. Cunosc o ţară în care se aude din nou strigătul patriotic: «Noi nu ne vindem ţara! Noi o distrugem!» (Dorin Tudoran)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: