Don Quijote de la Dorohoi (Vasile Tănase)

Pe vremea când personajul din titlul de mai sus locuia la Suceava, lângă gara Burdujeni, scriitorul Ion Drăguşanul, un împătimit iubitor de oameni adevăraţi, a scris în publicaţia noastră un articol cu titlul: ,,Don Quijote de la gară”. Erau rânduri-rânduri în filigran de uimire, cu rost de compătimire, despre un om care astăzi are viză de flotant la Dorohoi.

Până la urmă, vorba actorului Arşinel, se potriveşte de minune şi în acest caz: „Ce mi-i Gulia, ce mi-i Dolhasca!”. Asta cu referire la cele două oraşe (Dorohoi şi Suceava), care merg aproape „cu aceeaşi viteză” (mână în mână) în peisajul patriei, dacă avem în vedere starea de sărăcie.

Vasile Tănase este şi nu este un personaj cervantenian. Ca înfăţişare, sigur are ceva comun cu Don Quijote. O armură potrivită şi un cal i-ar putea oferi şansa de a fi personajul unui film cu cavaleri rătăcitori. Lancea ar fi o armă de neacceptat pentru el, fiind un pacifist convins. De o posibilă luptă cu morile de vânt să nu mai vorbim! Are o minte „brici” (zisa „lemn Tănase” cade dintr-o secure!) şi o consecvenţă  ce l-a propulsat uşor pe tărâmul artei muzicale, după ce a obţinut o atestare a conducerii centrale, semnată de Ion Cristinoiu.

Compozitor şi interpret, V.T. a fost oaspetele câtorva posturi de televiziune şi la radio (în emisiunea „Omul cu chitara”). Mereu este invitat în ţară, dar marea lui iubire rămâne biblioteca din Dorohoi, unde punctează muzical, cum se cuvine, lansări de carte sau alte întâlniri unde sufletul poate vibra în acorduri de chitară. Versurile mai multor scriitori de seamă stau la baza compoziţiilor muzicale ale acestui trubadur. Nicole Labiş, Magda Isanos, Eusebiu Camilar, Constantin Ştefuriuc, Grigore Vieru, sunt doar câteva nume ce se regăsesc, cu versuri, în compoziţii muzicale de succes.

Inginer, compozitor şi interpret, iată o carte de vizită de neacceptat, într-o anumită perioadă, într-un anumit spaţiu tehnicist (sucevean), unde ce şi cum o hotăra (pe vremuri) un maistru, ins ce avea mereu fruntea în soare, fiind susţinut „de sus”. Etichetat de acesta drept „greieraş”, deşi era conştiincios în munca sa de zi cu zi, V.T. se vede destituit din postul din schemă şi trecut la roabă. Obişnuiţilor cu bârfa le-a venit, astfel, „apa la moară”, ei chicotind pe rupte, nu numai pe la colţuri, ci chiar făţiş. „Eliberarea” sa avea să vină mai târziu, când cel lovit de soartă a ocupat un post de inginer-profesor la un grup şcolar.  Noua postură i-a adus şi lauri; felicitările directorului veneau în flux continuu, pentru că pe lângă munca de la catedră cenaclul muzical-artistic al elevilor, încropit de el peste noapte, era tot mai vizibil.

Pasiunea pentru literatură a domnului Vasile a dat roade încă de pe vremea când acesta era redactor-corector la ziarul „Nord Press”.  A scris de toate pentru toţi, în multe publicaţii din ţară. Revista băcăoană „Plumb” l-a fericit, în mai multe rânduri, cu spaţii ample pentru epigramă.

Cartea de debut a lui Vasile Tănase, „Castelul cu speranţe”, apărută în 2018, la Dorohoi, e plină de voioşie, dar şi de o anume tristeţe. Se observă la acest autor şi o oarece îndârjire, în încercarea de a spune lucrurilor pe nume, punând în mişcare un măturoi bine centrat pe ideea de curăţenie generală: „Să trăiţi bine”, ni se spunea/ Şi-atâţia ani ne-au dus cu fofârlica./  De-acu-ncepu să cadă a lor stea,/ Căci intră, rând pe rând, la mititica”. Continuând în acelaşi ritm, ar fi cazul să „spicuim” câte ceva din „Rondelul candidaţilor respinşi”: „Dar lumea parcă e dementă,/ Căci fiind plină de contuzii,/ Şi-având nevoie de transfuzii,/ Preferă sucombarea lentă?”. Din iernile de altădat” nu mai vin decât „ecouri diafane”, pentru a face loc intrării triumfale în scenă a „Pseudorondelului iernilor contempoane”: „Cu sentimente suverane,/ Ninsori pe suflet mi se-abat/ Din ce în ce mai apăsat/  Mă viscolesc erori umane…”. Sentimentul profund religios e dătător de speranţă  numai atunci când iertarea va fi piatra de temelie a gândurilor noastre cu spectru larg, aşa după cum vedem în „Rondelul soarelui ascuns de multe zile”: „De-ar face lumea numai ce e bine,/ I-ar fi natura mai prietenoasă,/ Căci doar iubind orice şi pe oricine,/ Vom fi poftiţi, cu Cel de Sus, la masă!”. Frumuseţea feminină, cu al ei suflet de neregăsit în spaţii înguste, ni se relevă cu o uşurinţă ce rămâne câmp deschis în dimensiunile zile-lor însorite: „În existenţa-mi ce-o parcurg,/ Cam păgubită de antren,/ Îl invocam pe Demiurg…/ Şi mi-a găsit-o pe Serenne/ Une belle femme de Luxembourg!// La chipu-i blând, precum icoana,/ Şi ochi, şi gânduri mi se scurg,/ Să afle sufletului, hrana, prin dialoguri ce decurg,/ Cu cea de peste Prut – Ruslana!// Şi-aşa, chişinăuanul burg/ Mă delectează cu Mixandra – / Cu mult doritu-mi taumaturg – / Vlăstar voievodal – Ruxandra,/ …Une belle femme de Luxembourg!”.

Rememorând clipe de neuitat, poetul se melancolizează clipă de clipă în actul creaţiei. Sensurile proprii şi cele figurate se întrepătrund armonios, amintind mereu de pericolele agresiunilor de tot felul: cele ce ameninţă libertatea. Adevăratul Don Quijote, adresându-se scutierului său, vorbea despre libertate ca despre ceva  de foarte mare preţ: „Libertatea, Sancho, este unul din darurile cele mai de preţ pe care cerul l-a dăruit oamenilor: cu ea nu pot fi asemuite nici bogăţiile pe care le ascund pământul şi marea; pentru ea, ca şi pentru cinste, poţi şi trebuie să-ţi dai şi viaţa, iar pierderea ei este cel mai mare rău ce ţi se poate întâmpla”.

Sunt multe elemente ce susţin „înregimentarea” lui V.T. în categoria oamenilor de excepţie. „Radiografiile” lui Ion Drăguşanul (ce se regăsesc în articolul amintit mai sus), conturate de departe în aproape, scot la suprafaţă sensuri noi privind rezistenţa în faţa terorii a unui om, totdeauna bine intenţionat şi cu respect pentru semeni: „…un individ de o pitorească şi fermecătoare frumuseţe lăuntrică… Graţie tranziţiei, lucrează când paznic, când zidar, breasla scorţoşilor îmbrâncindu-l cu cinism într-o aparentă umilinţă. Numai că umilinţa nu se prinde de tipul cu pricina nici cât praful de pe tobă, pentru că Vasile trăieşte în altă lume, în singura lume care există cu adevărat”.

   LIVIU POPESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: