Cântarea cântărilor de Patrie

sau „Erou în toga de lumină a metaforei”: note de lectură la volumul „Caligrafii pe frunze de laur” de Emilian Marcu

Şi dacă anul Centenar a trecut „ca un vis de tinereţe printre anii trecători”, vorba  Poetului, cei mai mulţi îşi pun sentimentele patriotice la păstrare pentru ocaziile viitoare, iar interesul pentru literatura născută din aceste sentimente scade vertiginos. Producţia de imnuri, ode, doine, hore, balade şi alte asemenea specii lirice scade şi ea (că nu e cerere de piaţă) sau ajunge literatură de sertar. Cuvinte precum patrie, neam, vatră, brazdă, unire, erou, strămoş devin din nou anacronice, ridicole chiar. Timpul eroilor a trecut, antieroul evadează din satiră şi se aşază iar la tribună, poezia patriotică redevine Cenuşăreasă.

Povestea s-ar putea sfârşi aici, într-o notă nici veselă, nici tristă, dar cu siguranţă cinică, dacă n-ar exista pe acest pământ, stropit din belşug cu sângele strămoşilor iubitori de libertate, câte un prinţ cu suflet frumos şi pios care poartă cu sine un condur de cristal ce se potriveşte perfect acestui unic „picior de plai”.

Un astfel de prinţ, un adevărat „rege al poeziei” de altfel, este scriitorul ieşean Emilian Marcu, a cărui lirică a convins de multă vreme atât cititorii, cât şi critica de valoarea şi originalitatea sa. Departe de a ne mira, primim apariţia volumului său de poezie (exclusiv) patriotică, „Caligrafii pe frunze de laur”, ca pe un fapt necesar şi firesc, care-i completează destinul artistic înspre desăvârşire.

Încă dinainte de a deschide cartea, am admirat la poet statornicia în vis căci, aşa cum ne-a mărturisit pe timpul lansării volumului la Ruginoasa, de pe la vârsta de nouă ani şi-a dorit ca într-o bună zi să se prezinte cu o carte la castelul întemeietorului României moderne. Dorinţa i s-a împlinit, şi-a împlinit-o singur mai bine zis. O parte însemnată a poeziilor incluse în volum evocă elogios figura luminoasă a Domnului Unirii, dar şi alte „icoane” ale zbuciumatei noastre istorii.

Dincolo de aceste „limburi” însă, cartea se edifică şi se fortifică ca un metadiscurs în jurul unui personaj liric central – Eroul tânăr. Este în fapt un ciclu amplu de poezii patriotice de dragoste (oricât de extravagantă ar părea sintagma), o „Cântare a Cântărilor” în care mirele – Eroul tânăr – îşi proslăveşte mireasa  – Patria liberă.

Patria este „cetate eternă”, „o zidire de inimi” căreia Eroul tânăr îi este piatră de temelie şi cheie de boltă, dar, mai presus de toate, bard. Decodată în această cheie, „Caligrafii pe frunze de laur” ni se oferă ca o complexă şi completă artă poetică în care ni se mărturiseşte un crez artistic: menirea creatorului liric este aceea de a-şi adora ţara, de se aduce pe sine ofrandă şi jertfă pentru împlinirea idealurilor acesteia de unitate şi libertate. Poetul „plânge şi cântă”, îmbracă „cămaşa de ţărână şi cânt” şi intră-n istorie pe „poarta cea mare”.  Însuşi titlul volumului ne îmbie la o astfel de interpretare: caligrafia, arta scrisului frumos, se aşterne pe filele gloriei naţionale. Frunza de laur este un palimpsest peste care istoria se aşază în straturi, iar Eroul cu descendenţă poetică este chemat să-i redea strălucirea: „Fiul fiului fiului tău/ fericit precum pasărea/ liber va fi într-o patrie liberă/ fericit locuind sub aripă de cântec” („Fiul fiului fiului tău”). O libertate a spiritului, în primul rând, căci, mai mult decât tehtonică şi contur, Patria este ţărână şi lumină, dar eroul ce-şi doarme tinereţea sub glie, dar şi acel ce-o cântă-n prezent, nelasându-i trecutul în uitare.

Şi aşa cum Patria este eternă, Eroul său este bătrânul-tânăr, înţelept, dar în-că învăţăcel, „soldat de lut” izvoditor de lumină. Căci a primit chemare: „O, Eroule, e timpul. Dintr-o Psaltire/ învaţă cântecul despre nemurire…”. Şi Eroul tânăr, înveşmântat în toga metaforei lui Emilian Marcu, învaţă să cânte, învăţându-ne şi pe noi, cititorii,

„Caligrafii pe frunze de laur” nu este doar un alt volum scris de Emilian Marcu, este un mausoleum dedicat Eroului necunoscut, care acum are un nume: Poetul, un „suflet din sufletul neamului” său. Nu întâmplător, ca să fac o paranteză (ştiind că Emilian Marcu nu le suferă în discursurile critice, dar le foloseşte frecvent), privighetoarea apare ca motiv recurent în poemele sale: anonimatul acesteia şi dulceaţa cântecului său pot fi egalate doar de modestia şi măiestria ghersului patriotic.

„Caligrafii pe frunze de laur” este o ctitorie lirică  a românismului profund care, odată descoperită, va deveni, suntem siguri, loc de pelerinaj pentru toţi iubitorii de patrie şi de poezie de bună calitate, o „placă de dolomită” pentru lirica românească patriotică.

LUMINIŢA IGNEA

Foto: RODICA RODEAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: