Alexandru Băişanu despre acuzele PNL:

S-au respins amendamentele liberalilor la şoselele de centură Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni pentru că am reuşit să includ banii necesari în buget

Vicepreşedintele ALDE, deputatul de Suceava Alexandru Băişanu, a parat acuzele parlamentarilor liberali suceveni care susţin că toate amendamentele lor pentru alocarea de sume de bani au fost respinse.

„Ei acuză că PSD şi ALDE au distrus judeţul Suceava, că au respins toate amendamentele pe care PNL le-a făcut. În realitate, am fost la negocieri cu PSD, aşa cum se întâmplă în orice comisie şi nu numai cu PSD, ci şi cu alte partide, în cadrul Comisiei de transporturi, şi am reuşit să prind toţi banii pentru şoseaua de centură a Sucevei, pentru Rădăuţi şi pentru Fălticeni, secvenţial” a spus Băişanu.

El a subliniat că sumele au fost incluse în buget şi că nu-şi mai aveau rostul amendamente pentru acestea.

„Cu toate că banii erau deja prinşi, PNL, prin deputaţii şi senatorii săi, a mai depus o dată amendamente pe aceleaşi speţe, şoseaua de centură Suceava, Rădăuţi, Fălticeni. Evident că acestea au fost respinse pentru că banii erau prinşi în buget de PSD şi ALDE” a explicat Băişanu.

El a arătat că cei din PNL au spus că PSD şi ALDE au votat împotriva amendamentelor lor.

„S-a votat împotrivă pentru că banii erau prinşi. E o manipulare. Arăţi că ai depus amendamente, ştii că nu ai majoritate, că de aia ai pierdut alegerile, dar o faci doar ca să arăţi cu degetul pe cei de la guvernare” a spus deputatul ALDE.

Alexandru Băişanu a subliniat că aceste acuzaţii nefondate l-au mâhnit mai ales că el este unul dintre parlamentarii suceveni care a făcut toate eforturile pentru finalizarea centurii rutiere a Sucevei, proiect pe care l-a iniţiat când era prefect de Suceava şi că a devenit membru al Comisiei de transporturi în primul rând pentru a urmări derularea acestei investiţii care trebuie să se finalizeze în acest an.

El a cerut parlamentarilor opoziţiei să devină „profesionişti”.

„Îi rog pe colegii mei, pe care îi respect, să devină profesionişti măcar, dacă nu reuşesc să aibă acea moralitate şi cetăţeni pe care îi mint de fiecare dată. Cred că astfel de manifestări duc la adâncirea rupturii dintre oamenii politici şi anumite categorii sociale, lucru de care România nu are nevoie în momentul de faţă. Fac apel la raţiune, la respect faţă de alegători, la respect faţă de colegii parlamentari şi la muncă, dar nu făcută pe genunchi, ci asiduă, serioasă şi raţională” a mai spus Alexandru Băişanu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: