În judeţul Suceava

Populaţie activă în scădere, dar şi locuri de muncă mai puţine

Populaţia activă civilă a judeţului este în scădere. Potrivit unei analize a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, într-un singur an, diminuarea a fost de 2.400 de persoane, ajungându-se, la sfârşitul anului 2018, la 229.500 de persoane. Conform AJOFM, din acest punct de vedere, Suceava se situează pe locul al doilea în regiunea de dezvoltare nord-est, după judeţul Iaşi, cu o populaţie activă civilă de 294.700 de persoane. La nivel naţional, judeţul Suceava se plasează pe cea de a douăsprezecea poziţie, având în faţă capitala Bucureşti, cu 1.195.900 de persoane active, precum şi judeţele Cluj cu 365.900; Timiş – 349.800; Iaşi –294.700; Prahova – 293.500; Constanţa – 293.400; Bihor –266.900; Dolj – 265.800; Braşov – 261.500; Argeş – 260.000 şi Mureş – 234.800 de persoane active.

În judeţul nostru, în cadrul populaţiei active, de 229.500 de persoane, în evidenţa AJFOM, la sfârşitul anului trecut, se aflau, în total, 11.867 de şomeri. La începutul lui 2018 înregistraţi erau 12.900 de şomeri, iar pe durata anului s-au mai adăugat 19.943 de persoane. În compensaţie, în tot anul trecut, au ieşit din evidenţe, prin angajare sau părăsirea pieţei muncii, 20.976 de şomeri.

Pe de altă parte, în 2018, în nostru Suceava au fost declarate vacante 18.555 de locuri de muncă, cu 1.915 mai puţine faţă de anul precedent, toate fiind centralizate în urma necesarului comunicat la AJOFM de angajatori. În anul la care facem referire, firmele sucevene din diferite domenii au căutat, în special, muncitori necalificaţi, ofertele pentru această categorie fiind de 3.627 de locuri de muncă. Pe a doua poziţie în topul preferinţelor s-au situat şoferii de autocamioane de mare tonaj, cu un disponibil de 1.321 de locuri libere, urmaţi de vânzători (976); şoferi de autoturisme şi camionete (772); manipulanţi de mărfuri (616); lucrători comerciali (568); spălători de vase mari în bucătării (435); agenţi de securitate (338); agenţi de vânzări (317); dulgheri-restauratori (284); ajutoare de bucătari (239). Cel mai puţin căutaţi au fost asistenţii medicali generalişti (238); ajutoarele de ospătari (223); bucătarii (212); chelnerii (194).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: