Prefectul Mirela Adomnicăi:

În judeţ sunt în derulare 788 de proiecte, cu o valoare de 2,1 miliarde de lei

> Cele mai multe, 234, sunt pentru unităţi şcolare, iar cea mai mare sumă este pentru modernizarea a 93 de drumuri

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că în judeţ sunt în derulare 788 de proiecte cu o valoare de 2,14 miliarde de lei, dintre care cea mai mare sumă, de 223,6 milioane de lei, este derulată de Consiliul Judeţean Suceava.

Potrivit prefectului, 130 de proiecte cu o valoare de 576,8 milioane de lei se derulează prin programe cu finanţare europeană, din fonduri naţionale sunt 484 de proiecte cu o valoare de 1,35 de miliarde de lei, iar alte 172 de proiecte, cu o valoare de 220,4 milioane de lei, sunt finanţate de la bugetele locale.

Mirela Adomnicăi a precizat că, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în prima etapă s-au alocat judeţului nostru 422,5 milioane de lei, din care s-au decontat deja 339,6 milioane de lei, fiind finanţate 216 obiective, dintre care 147 obiective au un rest de decontat mai mare de 5.000 lei, iar 69 de obiective sunt finalizate financiar.

În ceea ce priveşte etapa a doua, iniţiată în 2017, s-a alocat iniţial suma de 928,5 milioane de lei şi s-au decontat 49,9 milioane de lei, fiind un rest de finanţare de 878,5 milioane de lei.

Numărul de obiective finanţate iniţial a fost de 254, dar în prezent numărul aces-tora este de 268. Pentru 255 de obiective fost întocmite fişe sinteză, fiind semnate 247 de contracte de finanţare.

De remarcat este că cea mai mare sumă prin PNDL este alocată modernizării de drumuri, 574,1 milioane de lei, pentru 93 de obiective, în timp ce sunt finanţate cu 317,9 milioane de lei pentru lucrări la 234 de unităţi şcolare din judeţ.

Alte 438 de milioane de lei sunt alocate pentru 75 de proiecte de reabilitare, extindere sau proiecte integrate de apă şi canalizare.

Totodată, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 sunt în derulare 329 proiecte în valoare totală de 554.770.940,92 lei, din care 439.195.175 de lei pentru 141 de entităţi publice ce presupun realizarea de 209,1 km de noi aducţiuni de apă; 96 km de extindere reţele de apă; 124,9 km de drum modernizat; 152,6 km de conducte noi de canalizare; 155,6 km lucrări de extindere a reţelei de canalizare. Pentru acelaşi program au depus proiecte 188 de entităţi private, dintre care 95 de proiecte au o valoare totală de 59.667.254 de lei în domeniul agricol, iar 93 cu o valoare de 55.908.511 de lei, pentru domenii neagricole. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: